Dunărea a bifat duminică o nouă înfrângere fiind depăşită acasă de Sepsi Sf. Gheorghe cu 3-0, în partida contând pentru etapa a 20-a. Antrenorul Dan Alexa a admis că echipa e în criză iar obiectivul primordial al iernii este întărirea lotului pentru partea a doua a returului sezonului regulat, respectiv play – out. „Despre un asemenea joc, multe n-ar fi de spus. Am primit gol la prima acţiune a lui Sepsi în careul nostru, am pus presiune pe ei, am avut 8 cornere dar şi situaţii importante de a marca. N-am făcut-o. Am început repriza a doua, am primit repede gol, iar golul de 2-0 a turnat plumb în picioare jucătorilor. Suntem o echipă care în momentul ăsta e în criză. Avem jucători care nu au experienţă şi în momentul în care lucrurile nu merg aşa cum ar trebui în decursul jocului, cădem mental. Apare blocajul cum s-a întâmplat după golul 3, unde am devenit o echipă ridicolă. Ca şi concluzie suntem în criză şi aşteptăm finalul ăsta de campionat. Pentru noi este primordial să transferăm jucători. O să facem o evaluare clară şi jucătorii care n-au corespuns vor pleca. Singura şansă a Dunării este să aducem fotbalişti.” a declarat Dan Alexa în conferinţa de presă la care a participat după jocul cu Sepsi.
Aflată pe 12 cu 17 puncte, Dunărea va juca etapa viitoare, ultima programată în acest an, în deplasare cu FC Botoşani, duelul urmând a se desfăşura joi, 20 decembrie, de la ora 17.30 de minute