AJF Călăraşi / 150 de copii, invitaţi de FRF la meciul României U21 de la Ploieşti

Nu mai puţin de 150 de copii din judeţul Călăraşi vor putea urmări în această seară la Ploieşti, de la ora 21.00, de pe arena Ilie Oană ultima partidă pe care tricolorii meci o vor susţine împotriva reprezentativei Liechstentein în cadrul preliminariilor pentru CE 2019 ca urmare a invitaţiilor primite din partea conducerea FRF. „Iniţiativa aparţine domnului preşedinte Răzvan Burleanu care ne-a pus la dispoziţie 150 de invitaţii pentru copiii din judeţul nostru. Am contactat mai mulţi primari din judeţ iar până la urmă au răspuns pozitiv acestei iniţiative cei din Chirnogi, Dragoş Vodă, Spanţov, Lehliu Gară. Din cadrul clubului Dunărea vor fi prezenţi la Ploieşti 50 de copii. Toţi vor avea ocazia să asiste la un meci eveniment care va consfinţi calificarea tricolorilor mici, Under 21 la CE ce va avea loc anul viitor. În mod cert vor avea ce vedea şi împreună o să ne bucurăm de această izbândă a fotbalului românesc” a declarat pentru www.arenamedia.ro preşedintele AJF Călăraşi, Dorinel Dincă, prezent în această seară pe arena Ilie Oană.

 

România ocupă primul loc cu 21 de puncte (din 9 jocuri disputate), pe locul 2 aflându-se Portugalia cu 19 puncte.

Liechtenstein U21 este echipa care a suferit cea mai usturătoare înfrângere în preliminariile EURO 2019: 0-9, pe teren propriu, contra Portugaliei (Andorra a pierdut „doar” 0-8 cu Olanda). În tur, tricolorii au câștigat cu 2-0, goluri Pușcaș (45′, 71′). Liechtenstein a încasat 38 de goluri în 9 jocuri (medie de peste 4 goluri primite pe meci), 20 pe teren propriu și 18 în deplasare. A mai pierdut, de asmenea, 0-7 în Portugalia și 0-6 în Bosnia-Herțegovina.

Partida va fi condusă de un „central” din Kosovo, Besfort Kasumi, 35 de ani, purtător al ecusonului FIFA de anul acesta. El va fi ajutat de conaționalii Edmond Zeqiri, Fatmir Sekiraqa – asistenți, Genc Nuza – al patrulea oficial.

Pentru a fi sigură de calificare, România trebuie să obțină cel puțin un punct. Precedenta și singura prezență a naționalei U21 la EURO datează din 1998. Atunci, generația lui Lobonț, Contra, Dănciulescu pregătită de Victor Pițurcă a câștigat cu victorii pe linie o grupă preliminară din care au mai făcut parte Islanda, Irlanda, Lituania și Macedonia. Turneul final cu 8 participante s-a desfășurat în țara noastră. România a pierdut primul meci, din sferturi, 1-2 cu Olanda, dar și jocurile pentru locurile 5-8 contra Germaniei, 0-1, și Rusiei, 1-2.

Campionatul European se va disputa în perioada 16-30 iunie 2019, în Italia și San Marino. Se va juca la Bologna, Reggio nell’Emilia, Cesena, Trieste, Udine și Serravalle. Titlul european va fi disputat de 12 reprezentative. Sunt calificate deja: Italia (gazdă), Spania, Franța, Anglia, Serbia, Germania, Croația.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.