Aflată pe locul 4 în topul play-off-ului Ligii a 2-a, la 4 puncte distanţă de locul 2, ultimul care dă posibilitatea de a promova direct în L1, Dunărea Călăraşi a primit o veste bună de la FRF. Administraţia de Licenţiere a Cluburilor a transmis Comisiei pentru Acordarea Licenţei Cluburilor un Raport final favorabil privind documentaţia prezentată de AFC Dunărea 2005 Călăraşi în vederea obţinerii licenţei de Liga 1 pentru sezonul competiţional 2021 – 2022. Altfel spus clubul de la malul Borcei îndeplineşte condiţiile pentru a evolua în primul eşalon dacă va obţine promovarea şi în plan sportiv.
„Având în vedere că sunt îndeplinite cerinţele de licenţiere din Regulamentul naţional de licenţiere a cluburilor şi de fair play financiar, ediţia 2020, propun acordarea licenţei de Liga 1 pentru sezonul competiţional 2021-2022 clubului AFC Dunărea 2005 Călăraşi”, se arată în încheierea Raportului final.
Dunărea Călăraşi a mai activat în liga 1 în ediţia 2018 – 2019 după ce a reuşit în timp record să obţină avizul favorabil de a disputa partidele considerate pe teren propriu chiar la Călăraşi.