Dan Alexa: Putem să ne luăm revanşa cu Iaşiul. Suntem capabili de meciuri bune!

Dan Alexa: Putem să ne luăm revanşa cu Iaşiul. Suntem capabili de meciuri bune!

Dunărea a debutat cu dreptul în returul play – out-ului ligii 1 Betano câştigând cu 1-0 în faţa lui Dinamo şi se pregăteşte acum pentru deplasarea de la Iaşi, partida cu Politehnica fiind programată sâmbăta viitoare. În tur, ieşenii au câştigat cu 2-1, obţinând o victorie in extremis. Întrebat sâmbătă dacă Dunărea îşi poate lua revanşa, antrenorul Dan Alexa a spus. Putem, suntem capabili de meciuri bune. Am dovedit asta anul ăsta. Suntem capabili să jucăm şi prost, din păcate, am făcut meciuri sub aşteptările noastre. Sunt conştient că puteam obţine mai multe puncte dar totuşi să nu uităm că avem 5 meciuri în care am pierdut puncte de la min 90 încolo. Când pierzi în min. 90 punctele, asta înseamnă neşansă. Sigur, am câştigat cu Chiajna, pe undeva există o balanţă pentru lucrul ăsta dar ne batem. Ne batem pentru că la începutul campionatului indiferent pe cine întrebai, indiferent cum am început, toată lumea ne vedea retrogradată pentru că echipa asta nu are pedigree de Liga I. Suntem echipa cu bugetul cel mai mic. Dar nu cel mai mic, puteţi să întrebaţi, diferenţa este foarte mare şi dau exemplu Chiajna cu care ne batem sau Hermannstadt. Dar lumea uită lucrul ăsta.”.

“Nu plec de la Călăraşi!”

Alexa a avut un mesaj clar şi pentru contestatarii săi, unii dintre ei destul de virulenţi în spaţiul virtual, în săptămâna premergătoare jocului cu Dinamo. “Am rămas la Călăraşi deşi am avut oferte de la alte echipe, cu unele dintre ele discuţiile fiind chiar foarte avansate. Am rămas pentru că apreciez foarte mult oamenii care sunt în jurul echipei. Într-adevăr există o răutate, un interes. Le spun acum, eu nu plec de la Călăraşi! Să se liniştească. Când mai vor să mă dea afară pot face ce vor ei, nu plec şi cu asta basta.” a conchis Dan Alexa, antrenorul hulit acum dar atât de adulat în urmă cu exact un an când Dunărea, cu el la timonă câştiga partida cu Ripensia Timişoara, scor 3-1, asigurându-şi prezenţa în premieră în liga I cu 5 etape înainte de finalul sezonului.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.