Campania de plantare a stejarilor, un succes total!

pomi grup vesel dragalina

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fix la o săptămână de la sărbătorirea Zilei Naționale a României, Asociația Prietenii Pădurilor din România- Filiala Călărași a demarat o campanie extrem de interesantă de plantare de stejari în cât mai multe localități din județ.

„Este modul nostru de a marca, anul viitor, Centenarul Marii Uniri de la 1918” spune vicepreşedintele asociaţiei Gabriel Şerban, „sufletul” acestei campanii care n-ar fi prins suficiente rădăcini dacă alături de APP nu s-ar fi aflat Instituţia Prefectului judeţul Călăraşi şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Călăraşi. „Îl ştiu foarte bine pe domnul prefect George Iacob care a fost alături de noi şi în primăvară când am desfăşurat altă o campanie de Ziua Naţională a Pădurilor. Este un voluntar adevărat şi fără dumnealui, poate că demersul nostru n-ar fi avut atâta consistenţă” subliniază Gabriel Şerban, un alt călărăşean get-beget, mare iubitor de natură.

De data asta, campania a atins cote uriaşeaşteptările, depăşind toate. În jur de 6000 de puieţi de stejari au fost plantaţi în peste 35 de localităţi. Peste 2000 de voluntari: elevi, cadre didactice şi nu numai, susţinuţi de zeci de jandarmi, poliţişti, şi pompieri au „muncit” cu drag vineri, 8 decembrie, plantând stejari în satele şi chiar oraşele călărăşene. Printre „voluntari”, am zărit vineri în periplul pe care l-am realizat prin câteva localităţi şi oamenim politici, lideri de partide, parlamentari, simpli membri de partid.
La Dragalina i-am văzut, alături de primarul Gabriel Stanciu, un inimos care în câţiva ani de mandat a făcut parcă minuni în comună, pe senatorul PSD, Roxana Paţurcă, deputatul PSD, Sorin Vrăjitoru, pe liderul PNL Călăraşi, Dan Drăgulin, ori vicepreşedintele CJ, Valentin Barbu.
„Am venit aici în primul rând în calitate de iubitoare a naturii. Am aşteptat cu bucurie această zi minunată pentru a planta până la urmă gândurie noastre bune pentru un Călăraşi mai proaspăt, mai curat.
Sunt membră Comisiei pentru Mediu în Senat şi pot să vă asigur că fac tot ce-mi stă în putinţă să militez un mediu sănătos. Din prima clipă, am susţinut această campanie la care particip cu multă încredere şi speranţă” a spus parlamentarul PSD, Roxana Paţurcă, prezentă şi la Brîncoveni, Perişoru, Dor Mărunt şi Fundulea.

„E o zi minunată şi mă bucur nespus că am venit aici în mijlocul călărăşenilor cărora le pasă de mediu. Campania este un succes iar iniţiatorii merită tot respectul nostru” a spus deputatul Sorin Vrăjitoru, pe care l-am văzut prezent la Dragalina, Brîncoveni şi Perişoru,

La Ştefan cel Mare, la el acasă, a plantat stejari alături de elevi, cadre ale IJJ, pe liderul PSD Călăraşi, Ciprian Pandea, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului. Era însoţit de tatîl său, primarul Nicolae Pandea, unul dintre cei mai vechi gospodari din judeţ. „Sunt onorat că particip la un astfel de eveniment. Îi felicit pe iniţiatori asigurându-i de tot sprijinul meu. Poate în primăvară vom iniţia şi alte campanii de acest gen. Sunt sigur că împreună putem construi lucruri durabile” a susţinut Ciprian Pandea.

Campania iniţiată de Asociaţia Prietenii Pădurilor – Filiala Călăraşi, susţinută de Prefectură şi Inspectoratul Şcolar a fost rodul pasiunii pentru natură a oamenilor care demonstrează în fiecare zi că le pasă. „Sunt plăcut surprins de ceea ce am văzut astăzi în judeţ. Le mulţumesc tuturor pentru implicare, pentru sprijin, pentru susţinere. Campania asta va continua şi în primăvarăm şi am credinţa că atunci vom fi şi mai mulţi şi mai inimoşi.” mi-a spus la final Gabi Şerban, un voluntar special care pune întotdeauna NATURA pe primul loc.

prietenii padurilor 2

cip pandea iacob marianpomi perisoruroxana pomi 2cip pandea iacob marianroxana copil pomvrajitorudragulin pomdragulin barbu pomidragulin stanciu si multigabi serbaneugenii pomivrajitoru serban oprea drgrup stroxi pomi

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.