Călărași | Biserica Volna și-a sărbătorit hramul

Călărași | Biserica Volna și-a sărbătorit hramul

Sâmbătă, 21 mai 2022, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească la Parohia Volna din Călărași, în ziua prăznuirii sfințiilor Împărați Constantin și Elena, care sunt ocrotitorii sfântului lăcaș.

Sub protia Preasfinției Sale, la Sfânta Liturghie au slujit preacucernicii părinți consilieri: Florin Ionescu, Marius – Gabriel Purcărea și Nicușor Silviu Dascălu, preacucernicul părinte protopop Vasile Viorel Dinu, preoți și diaconi.

Un grup restrâns din Corul Mihail Vulpescu al Protopopiatului Călărași a dat răspunsurile, armonizând dialogul liturgic.

La vremea predicii Preasfinția Sa a vorbit credincioșilor despre marea prăznuire a Sfințiilor Împărați Constantin și Elena, despre rolul mare pe care l-a avut Sfânta Elena, la creșterea, formarea și sfătuirea fiului ei, Constantin. După Hristos și Biserică, mama este aceea care dă educație creștină fiilor ei. Sfânta Elena a dat viață, educație și îndemnuri bune fiului ei. Datorită mamei sale a ajuns el cel dintâi împărat creștin, Sfânt și „întocmai cu Apostolii”, tare în credință, apărător al Bisericii, viteaz în războaie, eliberator al creștinilor persecutați pentru Hristos și ctitor al primului imperiu creștin și a nenumăratelor biserici.

Preasfințitul Părinte a împărtășit toți copiii prezenți la Sfânta Liturghie.

După Sfânta Liturghie Preasfinția Sa a săvârșit slujba parastasului pentru fericiții ctitori ai sfântului lăcaș.

La sfârșitul slujbei, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a binecuvântat credincioșii prezenți la Praznicul Sfințiilor Împărați Constantin și Elena.

Sfânta Liturghie de la Praznicul Sfințiilor Împărați Constantin și Elena a fost transmisă live pe Rețeaua Informațională a Episcopiei Sloboziei și Călărașilor – www.sf-esc.ro, prin Agenția de Știri Lăcașuri Ortodoxe.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.