Trecerea în noul an, în siguranţă!

Peste 400 de polițiști vor fi la datorie, în noaptea de Anul Nou, pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta siguranța cetățenilor.

În perioada 30 decembrie 2017 - 2 ianuarie 2018, în județul Călărași, peste 400 de polițiști vor fi la datorie, suplimentar față de dispozitivul curent de ordine și siguranță publică.

Polițiștii vor acționa pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniștea cetățenilor și pentru a interveni atunci când sunt sesizați cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Din totalul polițiștilor angrenați suplimentar, 327 sunt polițiști de ordine publică, aproape 80 sunt de la rutieră, iar restul sunt de la celelalte structuri, respectiv poliția transporturi, investigații criminale, investigarea criminalității economice, luptători de intervenție rapidă și polițiști de la arme, explozivi și substanțe periculoase.

De asemenea, polițiștii vor monitoriza traficul rutier, pe toate drumurile naționale, județene și autostrăzi, pentru fluidizarea circulației și prevenirea evenimentelor rutiere.

Recomandăm tuturor cetățenilor să adopte o conduită corectă în această perioadă și să respecte indicațiile polițiștilor aflați în trafic.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.