Şoferii vor putea plăti de acum amenzile în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal

Grupul parlamentar al PSD a votat miercuri, 27 iunie, în şedinţa de vot final a Camerei Deputaţilor, pentru adoptarea proiectului de Lege privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, act normativ care prevede, în sistem pilot, posibilitatea ca şoferii să plătească amenzile în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, faţă de 48 de ore, cum prevedea legislaţia anterioară. Potrivit noii legi, agentul constatator va specifica această posibilitate în procesul verbal.

 

De asemenea, legea instituie un mecanism simplificat de evidenţă şi comunicare în material a amenzilor, în măsură să furnizeze în timp real datele despre creanţele datorate şi plăţile efectuate. În acest sens, s-a stabilit crearea unui tip de proces-verbal care cuprinde anumite date standardizate, respectiv o serie de evidenţă unică, codul de identificare fiscală a emitentului, care să poată fi utilizate pentru evidenţa, identificarea şi monitorizarea aplicării sancţiunilor, precum şi crearea unui cont unic deschis la Trezoreria Statului, destinat exclusiv acestui scop. Pentru supleţea sistemului, s-a instituit şi titlul de creanţă electronică, care cuprinde datele din procesul-verbal, precum şi sistemul informatic de gestionare a titlurilor de creanţă electronice. Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice în conformitate cu legislaţia în vigoare se fac venit integral la bugetele localităţilor în care contravenientul îşi are domiciliul.

 

Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; numele, prenumele, domiciliul şi codul numeric personal ale contravenientului, descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ; termenul de exercitare a căii de atac şi instanţa la care se depune plângerea. Lipsa uneia dintre menţiunile privind numele şi prenumele agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, codul numeric personal pentru persoanele care au atribuit un asemenea cod iar, în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată şi din oficiu.

 

Sursa www.cdep.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.