R. Paţurcă: Călăraşiul a revenit pe harta învăţământului românesc şi va rămâne aici şi în anii ce urmează!

RP inchidere 1

Joi seară s-a desfăşurat în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean festivitatea de premiere a elevilor care s-au clasat pe primelor locuri în Etapa Naţională a a Olimpiadei la disciplinele din aria curriculară Tehnologii, profil Resurse Naturale și Protecția Mediului, ce s-a desfăşurat la Călăraşi în perioada 2-5 aprilie.

La evenimentul organizat de ISJ Călăraşi în colaborare cu Consiliul Judeţean Călăraşi a participat aşa cum a promis la “deschidere” şi senatorul PSD Călăraşi, Roxana Paţurcă, de profesie cadru didactic, care a făcut posibilă organizarea acestei olimpiade la Călăraşi după o “pauză” de 5 ani. “Aşa cum am promis luni la deschidere, joi seară am răspuns prezent, cu multă bucurie, invitaţiei lansate de conducerea ISJ Călăraşi de a participa la festivatea de premiere a elevilor participanţi la Etapa Naţională a Olimpiadei la disciplinele din aria curriculară Tehnologii, profil Resurse Naturale și Protecția Mediului, găzduită de municipiul Călăraşi în perioada 2-6 aprilie.

Această olimpiadă s-a desfăşurat în cele mai bune condiţii atâta timp cât suntem județul fără nici o contestație.

Vreau sa o felicit pe d na inspector general Mihăilescu Elena că a inteles însemnătatea evenimentului în județ și s -a implicat în toate fazele organizatorice astfel încât Centrul de excelență să fie gazduit de Călărași.

Am avut onoarea să-i premiem pe cei mai buni dintre cei mai buni. Toţi elevii participanţi merită felicitări iar dacă au ajuns la această etapă naţională înseamnă că sunt bine pregătiţi.

Aş vrea să adresez sincere felicitări profesorilor îndrumători, elevilor participanți, părinților ce se bucură de copii olimpici și celor ce pot evalua o performanță.

Am fost, de asemenea, onorată să-i premiez pe elevii clasaţi pe locul I atât la clasa a XI-a cât şi a XII a, ambii provenind de la acelaşi liceu din Craiova . E o mândrie să ai locul I în ambele competiții în cadrul aceluiași liceu! Felicitări!

În calitate de senator, îi asigur atât pe elevi cât şi pe cadrele didactice că voi milita pentru un învăţământ performant, decent, perfecţionând alături de colegii mei legislaţia în domeniu sau iniţiind legi mai bune, în beneficiul lor, al învăţământului românesc.

Excelență au demonstrat toţi cei care au venit la Călăraşi în aceste zile, să facă performanţă şcolară şi sper ca fiecare dintre ei să plece acasă cu o amintire frumoasă din acest oraş pe care noi îl iubim foarte mult. Călăraşiul a revenit pe harta învăţământului românesc şi va rămâne aici şi în anii ce urmează.” a fost mesajul transmis pe contul personal de facebook de parlamentarul călărăşean.

RP inchidere 2

RP inchidere 3

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.