Masca de protecţie, obligatorie în toate spaţiile publice deschise în care incidenţa este mai mare de 6 la mia de locuitori

 Masca de protecţie, obligatorie în toate spaţiile publice deschise în care incidenţa este mai mare de 6 la mia de locuitori

Masca de protecţie redevine obligatorie în toate spaţiile publice deschise în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6 la mia de locuitori.

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, şi ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, au semnat Ordinul pentru completarea Ordinului ministrului Sănătăţii şi al ministrului Afacerilor Interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă.

"Conform documentului, în localităţile în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice deschise", a informat miercuri Ministerul Sănătăţii.

MS precizează că vor fi exceptate de la obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice deschise persoanele care desfăşoară activităţi, inclusiv sportive, "în mod individual" sau împreună cu persoanele cu care locuiesc.

"Alte excepţii se pot stabili, la propunerea direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, prin hotărâri ale comitetelor judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă", arată MS.

Sursa www.agerpres.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.