Jandarmii asigură măsurile de ordine şi siguranţă publică pe perioada minivacanţei de 1 Mai

În perioada 28 aprilie - 02 mai a.c., peste 140 de jandarmi vor acţiona pentru prevenirea faptelor antisociale şi creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, la nivelul judeţului Călăraşi.

Echipajele de jandarmerie vor acţiona atât independent cât și în sistem integrat, pe raza municipiilor Călăraşi, Olteniţa şi oraşelor Lehliu şi Budeşti, fiind pregătiţi să intervină în cazul producerii unor fapte de natură să aducă atingere normelor de convieţuire socială.

Totodată, jandarmii călărăşeni vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică la manifestările comemorative, sportive și cultural-artistice, astfel:

-   vineri 28 aprilie a.c., începând cu ora 10.00, în municipiul Călărași va avea loc manifestarea comemorativă dedicată Zilei Veteranilor;

-   sâmbătă 29 aprilie a.c., cu începere de la ora 16.00, pe Stadionul Municipal Oltenița se va desfășura partida de fotbal din Liga a III-a, dintre echipele C.S.M. Oltenița și Axiopolis Cernavodă;

- duminică 30 aprilie a.c., începând cu ora 11.30, la Stadionul “Ion Comşa” din municipiul Călăraşi, se va desfăşura meciul de fotbal, contând pentru etapa a XXXII-a din Liga a II-a, dintre echipele Dunărea 2005 Călăraşi şi U.T.A. Bătrâna Doamnă;

- marți 02 mai a.c., în intervalul orar 11:00 – 15:00, în Parcul Dumbrava din municipiul Călărași, Direcția pentru Tineret a Județului Călărași organizează o serie de activități sociale, culturale, sportive, artistice și de divertisment, pentru a marca Ziua Națională a Tineretului.

Jandarmii vor acţiona pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, pentru preîntâmpinarea apariţiei unor evenimente sau incidente nedorite şi pentru protecţia persoanelor care participă la aceste manifestări, fiind pregătiţi să răspundă solicitărilor cetăţenilor fie prin contact direct, fie prin apelarea serviciului unic de urgenţă ”112”.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.