La data de 4 martie a.c., în jurul orei 17:30, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Călărași au oprit pentru control, pe o stradă din municipiu, un autoturism condus de un tânăr, de 24 de ani.
În urma controlului, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. De asemenea, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.