IPJ Călărași | Bărbat reținut pentru amenințare

IPJ Călărași | Bărbat reținut pentru amenințare

La data de 22 februarie a.c., în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Oltenița au fost sesizați, de către un bărbat, de 47 de ani, din municipiul Oltenița, cu privire la faptul că vecinul său i-ar fi aruncat cu benzină pe gard și l-ar fi amenințat că i-ar da foc.

În urma primelor cercetări, a reieșit faptul că în jurul orei 17:00, pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri privind moștenirea unui teren, vecinul său, de 46 de ani, ar fi aruncat cu benzină pe gardul care desparte cele două imobile, și l-ar fi amenințat pe acesta că i-ar da foc la gard.

Bărbatul de 47 de ani a formulat plângere penală împotriva vecinului său, iar în cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

În urma probatoriului administrat, față de bărbatul în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.