FSLI / Membrii de sindicat, consultaţi pentru declanşarea grevei generale

Colegiul Național al Liderilor Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, întrunit în data de 31.05.2017, în numele membrilor de sindicat nemulțumiți de prevederile Proiectului Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, dar și de nesoluționarea altor probleme, a hotărât consultarea acestora în perioada 6-9 iunie 2017, prin referendum, pentru a-și exprima opțiunea referitoare la declanșarea GREVEI GENERALE începând cu data de 12 iunie 2017.

Principalele nemulțumiri sunt:

1. Poziționarea salariaților din familia ocupațională „învățământ” în partea inferioară a grilei de salarizare;  

2. Neacordarea tranșei de majorare de 20% începând cu data de 1 iulie 2017, conform Programului de guvernare aprobat de Parlamentul României;

3. Inexistența, în Legea bugetului de stat pentru anul 2017, a sumelor necesare plății sentințelor judecătorești, inclusiv a celor care privesc dobânzile penalizatoare;

4. Neadoptarea de către Parlamentul României a inițiativei legislative care privește posibilitatea pensionării cadrelor didactice cu trei ani înainte de împlinirea vârstei standard și fără diminuarea cuantumului pensiei, în condițiile în care alte categorii socio-profesionale se pot pensiona mult mai devreme și, în plus, primesc pensii incomensurabil mai mari decât cadrele didactice;

5. Modul de calcul al drepturilor salariale suplimentare pentru personalul din învățământ.

București, 6 iunie 2017

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.