Călărașiul, sub atenționare de Cod galben de ninsori și viscol

Călărașiul, sub atenționare de Cod galben de ninsori și viscol

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenţionare meteo, care instituie Cod galben de ninsori moderate cantitativ şi viscol în partea de sud-est a României, până duminică la ora 10:00.

Conform actualizării ANM, în intervalul 28 ianuarie, ora 14:00 - 29 ianuarie, ora 10:00, în Dobrogea, estul Munteniei, jumătatea sudică a Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură va continua să ningă (se vor acumula în general 15-20 l/mp) şi să se depună strat de zăpadă.

În aceste zone vor mai fi intensificări ale vântului, cu viteze în general de 45-55 km/h, viscolind ninsoarea, local troienind zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii.

În restul zonei atenţionate din Muntenia (judeţele Prahova, Giurgiu, Ilfov şi municipiul Bucureşti) va ninge moderat cantitativ, iar vântul va avea intensificări în general de 30-35 km/h.

"Duminică (29 ianuarie) vor mai fi intensificări ale vântului local în estul ţării unde zăpada va fi spulberată, iar vizibilitatea scăzută", precizează meteorologii.

Judeţele avertizate sunt: Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Prahova, Braşov (sud), Covasna (sud-est), Buzău, Brăila, Bucureşti, Ilfov, Giurgiu, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea.

Sursa www.agerpres.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.