R. Paţurcă: Începând de luni, vom demara un sondaj de opinie în ceea ce privește așteptările călărășenilor de la administrația publică locală, dar vom evalua și popularitatea potențialilor candidați

R. Paţurcă: Începând de luni, vom demara un sondaj de opinie în ceea ce privește așteptările călărășenilor de la administrația publică locală, dar vom evalua și popularitatea potențialilor candidați

PSD Călărași a intrat în linie dreaptă pentru alegerile prezidențiale de anul acesta, dar se pregătește și pentru cele locale și parlamentare de anul viitor.

Vineri, 13 septembrie, a avut loc ședința Biroului Politic Județean, într-un cadru lărgit, cu participarea primarilor social-democrați din județ. Pe ordinea de zi au fost trecute subiecte precum stadiul pregătirilor și al acțiunilor derulate în pre-campania electorală pentru prezidențiale, noul Cod Administrativ, dar și mult discutatul sondaj de opinie intern, care se dorește a reflecta gradul de încredere în rândul călărășenilor al social-democraților care doresc să candideze pentru primăria municipiului Călărași la alegerile de anul viitor.

”Am propus în BPJ al PSD Călărași, iar membrii acestui for de conducere au votat, organizarea în perioada imediat următoare a unui sondaj de opinie etapizat care privește alegerile locale de anul viitor. Etapizarea permite ca membrii care se vor înscrie în perioada următoare să fie evaluați în cadrul sondajului în etape succesive.

Așa cum am discutat în cadrul ședinței, alegerile locale de anul viitor necesită mai mult efort decât un simplu sondaj de opinie intern și aruncarea în lupta electorală a celui mai bine plasat candidat. Începând de luni, 16 septembrie, vom demara un sondaj de opinie în ceea ce privește așteptările călărășenilor de la administrația publică locală, dar vom evalua și popularitatea potențialilor candidați. Apoi vom structura un plan de management pe patru ani care va fi urmat la literă de social-democratul care va câștiga acele alegeri, la fel cum PSD a urmat planul de guvernare care a adus creștere economică în ultimii ani.” a declarat președintele executiv al PSD Călărași, senatorul Roxana Pațurcă.

În altă ordine de idei, social-democrații călărășeni au intensificat în ultimele două săptămâni acțiunile pentru strângerea de semnături de susținere a premierului Viorica Dăncilă, reușind să acopere întregul județ și să discute cu un număr impresionant de călărășeni cu drept de vot. “Acum însă suntem în linie dreaptă pentru alegerile prezidențiale, iar organizația noastră se mândrește cu peste 23.000 de semnături strânse de la cetățenii călărășeni în sprijinul candidaturii doamnei Viorica Dăncilă. Suntem obligați să facem tot ce ne stă în putință pentru reușita candidatului PSD”, a mai adăugat Roxana Paţurcă.

În ședința de vineri a BPJ al PSD Călărași s-au mai discutat și aspecte privind stadiul investițiilor prin programul PNDL, dar și despre rectificarea bugetară, un subiect de maxim interes pentru toți cei prezenți.

psd15septembrie