PNL / Poţi să-l contrazici pe Orban, domnule primar?

PNL / Poţi să-l contrazici pe Orban, domnule primar?

Luni, 29 iulie, undeva după ora 15.00, primarul Dan Drăgulin (ne) anunţa pe pagina oficială de Facebook a instituţiei pe care o conduce în mod “profi” din 2012 încoace că pe 7 iunie 2019 a depus “proiectul ”Reabilitare și modernizare drumuri în cartier Măgureni”, a cărui valoare se ridică la aproximativ 9,2 milioane de lei fără TVA, în vederea finanțării din Fondul de Dezvoltare și Investiții”.

O veste care se vrea minunată pentru locuitorii acelui cartier care trăiesc cu speranţa în suflet că într-o bună zi vor ieşi şi ei cu totul din Evul Mediu.

De necrezut, totuşi! Domnul primar, liberal pur sânge de la jumătatea anului 2004 încoace, a stat la coada “fantomaticului” Fond de dezvoltare şi investiţii, aşa cum îl botezase la începutul lunii mai a acestui an chiar şeful său de partid, Ludovic Orban, ca să mai pună mâna pe nişte bănuţi că deh!, visteria-i goală iar banii de la bancă sunt doar pe hârtie momentan, în fond, un “instrument” prin intermediul căruia acelaşi Orban mai zicea despre Liviu Dragniiia că intenţiona să ofere "mită electorală" primarilor liberali? "Vreau sa abordez un subiect legat de mita electorala din bani publici pe care o pregateste Dragnea. Mi-a fost semnalat de mai multi colegi si de foarte multi cetateni ca domnul Dragnea a anuntat ca 10 miliarde de euro sunt la dispozitia primariilor pentru a accesa fonduri din fantomaticul Fond de dezvoltare si investitii, care a fost infiintat prin Ordonanta 114. Avem informatii de la primari liberali ca sunt invitati la intalniri cu presedinti de Consilii Judetene, cu ministri din Guvern, intalniri in locatii ascunse, in care pur si simplu li se conditioneaza acordarea de proiecte finantate din acest Fond de dezvoltare si investitii de neimplicarea in campania electorala pentru europarlamentare si pentru referendum. Adica ce face PSD astazi? Momeste toti primarii din Romania cu bani care nu le apartin, bani care nici macar nu exista in Legea bugetului de stat, pentru ca finantarea Fondului de dezvoltare si investitii se face prin imprumuturi de la trezorerie, nu exista prevedere bugetara cu sume alocate pentru acest Fond de dezvoltare si investitii si foloseste banul public ca sa corupa primari, inclusiv PSD, care nu ii mai suporta si care nu mai vor sa auda de PSD, sa-i determine sa nu se implice in campanie sau eventual sa se implice in campanie de partea PSD", spunea la vremea aia, adică în urmă cu nici 3 luni, Orban, potrivit unui articol apărut pe www.ziare.com, joi, 2 mai, la ora 21.14.

Păi ce-ai făcut domn primar?! Postacul tău favorit care s-ar putea să te aducă într-o bună zi chiar în postura lui Dragniiiia (îţi explic asta altădată, dar nu foarte târziu, despre ce e vorba!), să nu-ţi fi adus la cunoştinţă nici un cuvânt din „indignarea” lui Orban? Pentru ce naiba îl plăteşte din banii contribuabililor?! Da, Orban, şeful tău de partid care e ca o icoană pentru voi, turma din PNL, şi care în mod cert te va onora cu prezenţa şi anul acesta de ziua ta (desigur, dacă nu te uiţi în portofel şi vei da o altă petrecere pe cinste ca acum un an!) că-i plac distracţiile mocca!

Stai aşa, nu te bosumfla pentru că domnul Orban a mai spus ceva în articolul cu pricina care o să te fac să te înroşeşti, pardon, să te îngălbeneşti, de ruşine. Mai zise, aşadar, Orban Ludovic că situatia ar semăna prea bine cu cea de la alegerile prezidenţiale, când "prin intermediul OUG 55, Dragnea umbla ca Moş Crăciun cu sacul în spinare şi oricărui primar care era dispus să treacă la PSD îi oferea cel puţin un proiect din PNDL".

"La vremea respectiva, daca va aduceti aminte, presedintele Iohannis a si formulat o plangere penala. S-a constituit dosar penal in rem, dupa care n-au mai continuat cercetarile privitor la aceasta corupere institutionalizata din bani publici, din bani de la bugetul de stat folositi pentru a momi primari si pentru a-i determina pe primari sa aduca voturi pentru PSD folosind bani publici oferiti pe post de mita electorala.

Le readuc aminte PSD-istilor ca si atunci au incasat o bataie sora cu moartea. Iohannis a castigat alegerile prezidentiale, cu toti cei 500 de primari care au trecut la PSD, cu 10% diferenta, 10 procente diferenta in turul II. Asa se va intampla si acum in alegerile europarlamentare", mai spuse Orban. Ca să nu fie probleme, am preluat textul fără diacritice din acelaşi articol, postat, repet, pe www.ziare.com pe 2 mai, pe înserate.

Parcă OUG 55 îţi trezeşte ceva amintiri neplăcute, nu? Sigur că nu, de vreme ce-ai avut acordul şefului tău de atunci ca să treci, nu la PSD ci la UNPR ca să te descurce Oprea cu lipsa de bani şi proiecte de la Primărie?!

Dar mai e ceva! Nu e de la mine ci tot de la Orban, bun băiat dacă nu-l laşi să facă pe boss-ul PNL.  Spunea tot atunci Orban că cică actualul Guvern trece printr-o "criză bugetară fără precedent", deoarece execuţia bugetară pe primele trei luni arată încasări mult mai mici decât încasările proiectate şi cheltuieli mult crescute din cauza "angajărilor de cheltuieli în mod nesăbuit".

"Actualul Guvern nu are capacitatea nici macar sa finanteze proiectele din PNDL si, de asemenea, nu are capacitatea de a sustine investitiile publice care au demarat, fie investitii publice guvernamentale, fie investitii publice locale. Actualul Guvern refuza sa asigure cofinantarea pentru proiectele cu fonduri europene, riscand sa puna autoritatile locale intr-o situatie in care nu vor avea capacitatea sa absoarba fondurile europene, pentru ca nu au resursele financiare necesare pentru a putea asigura cofinantarea.

Nu in ultimul rand, readuc aminte fiecarui primar din Romania ca 2019 este al doilea an consecutiv in care Guvernul PSD a jefuit comunitatile locale. In 2018 bugetele locale au pierdut peste 7,5 miliarde de lei iar in 2019, pe baza cheltuielilor estimate pana in prezent, bugetele locale au mai pierdut inca 7 miliarde. Iar acum este o situatie de-a dreptul hilara, daca nu revoltatoare", altă citare din Orban.

Carevasăzică domn primar, Orban n-are deloc o impresie bună despre fondul, ăsta, de dezvoltare şi investiţii la care ai apelat, măcar ca să încropeşti mesajul de pe Facebook, doar – doar or mai înghiţi oamenii ăia din Măgureni gulgutele tale (serios, am auzit prima oară cuvântul ăsta la precedecesorul tău, inimitabilul Nicolae Dragu!). Omul, dacă ai observat, e ferm convins că fondul cu pricina a fost inventat de Dragniiia ca să vă sucească, vouă, primarilor liberali minţile. De parcă aţi avea! În plus, cică nici bani nu sunt (apropos, dacă ţii morţiş te invit să citeşti şi o declaraţie pe tema asta a starului vostru în finanţe, senatorul Florin Vasile Cîţu!). Nu mai zic că dacă l-ai tot accesat pe fond, să nu te bântuie şi acum efectul OUG 55!

Poţi să-l contrazici pe domnul Orban?