PNL / Filipescu, despre alegerea preşedinţilor de Consilii Judeţene prin vot direct: E varianta cea mai corectă!”

PNL / Filipescu, despre alegerea preşedinţilor de Consilii Judeţene prin vot direct: E varianta cea mai corectă!”

Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care prevede alegerea preşedinţilor de Consiliu judeţean prin vot direct de către cetăţeni. Întrebat vineri dacă este de acord cu o astfel de decizie, senatorul PNL de Călăraşi, Răducu Filipescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi în perioada 2004-2016 a spus: „Eu am candidat şi aşa, şi aşa. Şi ca să nu fii ca preşedinte de CJ „prizonierul” propriilor tăi consilieri judeţeni, e bine să te aleagă lumea, dacă te alege. Nu poate nimeni să te dea afară că face o majoritate. Asta e varianta cea mai corectă”.

Opinia baronului Filipescu nu e însă împărtăşit nici de Cotroceni şi nici de preşedintele PNL, Ludovic Orban.

Schimbarea legii electorale făcută astăzi prin OUG, în sensul introducerii votului uninominal pentru alegerea preşedinţilor de Consilii judeţene, este de fapt o concesie pe care premierul vrea să o facă baronilor PSD în încercarea de a le câştiga sprijinul, a declarat luni purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, Mădălina Dobrovolschi.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că ordonanţa de urgenţă privitoare la alegerea preşedinţilor de Consilii judeţene prin vot direct este "complet neconstituţională", iar liberalii vor sesiza Avocatul Poporului.

"La o săptămână după ce românii, în cadrul referendumului, au hotărât clar că nu mai vor ordonanţe de urgenţă pe Justiţie şi că vor un control constituţional al ordonanţelor de urgenţă care să fie declanşat şi de alte instituţii în afara Avocatului Poporului, Guvernul încălcând grosolan voinţa românilor emite o ordonanţă de urgenţă prin care vrea eternizarea baronilor PSD, baronilor roşii prin schimbarea sistemului de alegere a preşedinţii de consilii judeţene, modificând modul de alegere şi anume alegerea lor direct printr-o majoritate relativă", a declarat Orban.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.