ADI Ecoaqua, altă anexă a PNL-ului!

ADI Ecoaqua, altă anexă a PNL-ului!

În aceste zile de campanie, la Călăraşi, PNL se bazează, exclusiv, pe militanţi care-şi câştigă zilnic pâinea muncind în zona bugetară. Pe străzile Călăraşiului şi nu numai nu vezi decât angajaţi ai Primăriei (Executivul e în prima linie!) şi ai serviciilor din subordinea acesteia (Serviciul Public Pieţe şi Oboare, Serviciul Public Pavaje Spaţii Verzi, Căminul pentru Persoane Vârstnice Sf. Antim Ivireanul, Direcţia de Asistenţă Socială, Serviciul Public pentru Gestionarea Câinilor Fără Stăpân), profesoare, directoare de şcoli, pensionari şi câţiva neînregimentaţi dar cu gândul că într-o bună zi vor primi şi ei o sinecură pentru tot efortul depus. Pe scurt, bugetari şi bugetare!

Altfel, nu vezi nici un om de afaceri în fotografiile postate pe o reţea de socializare, chit că PNL se tot laudă că reprezintă clasa de mijloc, incluzându-i aici şi pe întreprinzători.

Din acest „tablou”, nu puteau lipsi, se pare, nici angajaţii de la ADI Ecoaqua. Poate nu toţi, dar „vârfurile” sunt în prim plan. Şi mă refer aici la preşedintele CA, Valentin Deculescu, şef peste echipa care „munceşte” în Colegiul 2, la directorul Alin Drăgulin, pe care-l vedem la Budeşti, la Camelia Ghiveciu (prezentă aproape peste tot inclusiv cu torţa în mână dacă partidul o cere!), probabil contabil şef. Ai zice că ADI Ecoaqua a devenit pur şi simplu o altă anexă a PNL. Care a „politizat” tot ce poate!

Stau şi mă gândesc câte eforturi aproape supraomeneşti fac toţi aceşti oameni în numele valorilor propagate de PNL şi Klaus Iohannis. Imaginaţi-vă că după 8 ore intense de muncă, după ora 16.00, toţi aceşti oameni „liberi” îşi sacrifică timpul pe care ar fi putut să-l petreacă alături de familie ori prieteni, pentru noi care nu halim politică pe pâine, ca s-o ducem şi mai bine în România normală!

Nu-i aşa că-i emoţionant?

Dar la fel de bine stau şi mă întreb dacă aceşti oameni când s-au angajat aveau deja în buzunar şi carnetul de partid. Sau l-au obţinut după ce au „câştigat” concursul? Zău, e prea mare coincidenţa să-i vezi aproape pe toţi „topiţi” după valorile şi principiile liberale.

Sigur, că-i treaba voastră cum vă petreceţi timpul liber după orele de program, dar, băi, pufoşilor, nu cumva alergaţi ca disperaţii pe străzile oraşului şi judeţului doar ca să nu vă pierdeţi slujbele? Ştiţi şi voi prea bine că-i greu în „privat”. Şi am observat că toţi sunteţi „profi” dar „la stat”.

Aţi mai umbla voi creanga prin judeţ dacă n-aţi fi beneficiat de sinecurile astea? Cu ce sunteţi voi mai “breji” decât pesediştii, pe care i-aţi hulit din sculare-n culcare că au politizat tot când au fost la guvernare?

Lăsaţi naibii politica, „iese” Iohannis şi fără voi! Puneţi osu’, mai bine, la treabă, şi munciţi pentru comunitate că nu vă plătesc Drăgulin şi Filipescu din banii partidului!

Apropos, dacă nu ştiaţi, pentru plata anuală a salariilor celor 10-12 angajaţi ai asociaţiei e nevoie de circa 1.200.000 lei, bani proveniţi din taxele membrilor asociaţi, adică primării care nu sunt toate de factură liberală. Despre eficienţa muncii depuse, vorbim altădată. Curând!

PS: Şi puţină reclamă. "Gratis". Uitaţi-vă şi voi cât sunteţi de... "pătrunşi" de ideile şi principiile liberale!

adi1

adi2

adi3

adi4

adi5

adi6