L. State: ALDE se va concentra pe buna guvernare a României și nu va intra în jocurile domnului Orban

L. State: ALDE se va concentra pe buna guvernare a României și nu va intra în jocurile domnului Orban

Ludovic Orban a declarat că şansele moţiunii de cenzură de a fi adoptată în Parlament sunt mai mari decât la restul demersurilor făcute de la începutul legislaturii, în 2016. Preşedintele PNL a precizat că Opoziţia are în prezent circa 215, din necesarul de 233 de voturi.

Ludovic Orban a anunţat că a avut discuţii cu unii parlamentari ai ALDE care i-au dat dreptate cu privire la reproşurile aduse Guvernului, însă i-au spus că vor susţine PNL de la toamnă. Liderul PNL a precizat că la moţiunea de cenzură se va vedea cât curaj are ALDE.

“Este un joc politic pe care îl face domnul Ludovic Orban pentru a justifica eșecul unei moțiuni fără niciun orizont. ALDE a anunțat că nu va vota moțiunea de cenzură și nici nu va avea negocieri cu PNL. Probabil că Ludovic Orban își închipuie, în timp ce stă singur în Modrogan, discuții cu diverse persoane.” a declarat pentru www.arenamedia.ro vicepreşedintele ALDE Călăraşi, Laurenţiu State care a mai adăugat “ALDE are un parteneriat cu PSD pentru guvernarea României. Avem o responsabilitate în fața cetățenilor și un program de guvernare de aplicat. Spre deosebire de PNL, ALDE înțelege ce înseamnă asumarea răspunderii în fața oamenilor. ALDE se va concentra pe buna guvernare a României și nu va intra în jocurile domnului Orban.”