Astăzi va avea loc vernisajul expoziţiei PHILOSOPHIA

Astăzi va avea loc vernisajul expoziţiei PHILOSOPHIA

Muzeul Dunării de Jos, instituție de cultură subordonată Consiliului Județean Călărași, organizează vernisajul expoziției de ceramică sculpturală a artistului plastic Silviu Ioan Soare PHILOSOPHIA

Evenimentul, dedicat Zilei Culturii Naționale, va avea loc astăzi de la ora 11.00, la sediul din str. Progresului, 4.

Accesul vizitatorilor va fi gratuit în această zi la toate secţiile muzeului între orele 9-16.

“Filosofia, acea cale de cunoaștere prin rațiune, a fost întotdeauna un motiv pentru artistul Silviu Ioan Soare de a descoperi diferite fațete ale dorinței omului de a înțelege lumea.

Cu mijloace specifice lutului, unul dintre elementele fundamentale ale lumii, acesta a făcut trimiteri în istoria disciplinei pornind de la conceptul heraclitian „Panta Rhei”, conform căruia totul curge și lumea este permanent supusă schimbării și contradicțiilor interne, creând astfel ansambluri de ceramică sculpturală, de mici dimensiuni, care cuprind personaje grupate, ce amintesc de civilizațiile preistorice, de oamenii care priveau spre zei, readucând în memoria noastră ideea de maestru și discipol și așezând la loc de cinste „mitul peșterii” al lui Platon, alături de care, ideea de prelegere, întrebări despre originea omului, despre cele patru elemente fundamentale ale existenței, despre începuturi, construiesc un demers plastic început în 2010 și materializat în lucrările „Știu că nu știu nimic”, „Panta Rhei”, „Peștera”, „Philosophia”, „Pietrele filosofiei”, „Începutul lumii”, „Primii înțelepți”, „Filosof”, „Piatra filosofală”, „Primul, om”, „Semințele filosofiei”, câteva dintre compozițiile ce fac obiectul expoziției „Philosophia”.