78 % dintre marii operatori economici care comercializează legume şi fructe proaspete, in Romania, sancţionaţi de ANPC

78 % dintre marii operatori economici care comercializează legume şi fructe proaspete, in Romania, sancţionaţi de ANPC

Aflată, de la începutul lunii aprilie, în a doua etapă de control a operatorilor economici care comercializează legume şi fructe proaspete în lanţuri de magazine de tip hipermarket şi supermarket, depozite şi pieţe en-gros, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a verificat, la nivelul întregii ţări, modul în care sunt respectate prevederile legale privind protecţia consumatorilor în domeniul menţionat.

Acţiunile de control, desfăşurate până la această dată, au următoarele rezultate:

Au fost controlaţi*678 operatori economici, dintre care la un număr de 532 (78%) s-au constatat abateri de la prevederile legale în vigoare; A fost verificată o cantitatea 487 tone fructe şi legume proaspete din care 60 tone (12 %) nu se încadrau în prevederile legale.

Ca urmare a deficienţelor constatate, au fost dispuse următoarele măsuri:

oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a circa 9,5 tone de fructe şi legume, în valoare de 60.479 lei , produse improprii consumului uman;

oprirea temporară de la comercializare a cca. 135 tone fructe şi legume în valoare de 204.852 lei , până la remedierea neconformităţilor constatate;

aplicarea de 608 sancţiuni contravenţionale dintre care 260 avertismente şi 348 amenzi contravenţionale în valoare de 1.723.600 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

În cursul acţiunilor de control, s-au constatat o serie de abateri dintre care menţionăm:

fructe şi legume lovite, deshidratate, cu pete, pulpă moale, depreciate calitativ Fructe şi legume nesortate - calitatea fructelor expuse nu corespunde cu cea afişată

fructe şi legume depreciate, care prezintă părţi moi, alterate, pătate, cu urme de boli de depozit, atacate de mucegai, improprii consumului; nu sunt respectate criteriile de calitate pentru încadrarea la calitatea I

legume şi fructe fără etichete cu elementele de identificare şi caracterizare

neafişarea informaţiilor privind ţara de origine şi calitatea legumelor şi fructelor comercializate în vrac

legume şi fructe din afara României la care nu s-au găsit informaţii în limba română privind denumirea produsului, specia, soiul (dacă este cazul), ţara de origine

neafişarea preţurilor de vânzare

neconcordanţe între preţul afişat la raft şi cel marcat pe bonul de casă Nerespectarea cantităţii nete la legumele şi fructele preambalate (ex:cartofi albi plasă 2 kg , produsul cântărea în realitate 1,974 kg, lămâi la plasă de 500 gr., cantitate reală - 0,470 gr., ghimbir la caserolă de 200 grame având în realitate 188 grame)

comercializarea legumelor şi fructelor utilizând practici incorecte, privind originea acestora (ex: legume şi fructe import Turcia, China, Egipt, comercializate ca având provenienţa România);

neconcordanţa informaţiilor privind provenienţa, respectiv cea înscrisă pe ambalajul sau avizul produsului şi cea înscrisă pe eticheta de la raft (pe etichetă apar două sau trei variante de ţară de origine, de ex; România, Bulgaria, Grecia, consumatorii fiind induşi în eroare)

comercializarea legumelor cu calibre diferite, diferenţa între calibrul mic şi calibrul mare fiind de 75%

informare incorectă a consumatorilor (ex: era afişat, în imediata apropiere a legumelor sau fructelor, cu litere mai viu colorate, sintagma "IEFTIN", fără a se face dovada, în magazin, a vreunui avantaj legat de preţ la achiziţionarea acestor produse.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor îi asigură pe cetăţeni, că nu tolerează nicio abatere de la prevederile legale şi că va monitoriza, la fel ca până acum, piaţa şi se va asigura, în continuare, de respectarea drepturilor consumatorilor.

Biroul de presa