Conducerea Primăriei Călăraşi a anunţat luni pe pagina oficială de Facebook că au început lucrările pentru realizarea unui sistem de canalizare gravitaţională pe strada Sf. Nicolae pe tronsonul cuprins între IH. Rădulescu şi Dobrogei, valoarea contractului fiind de peste 170 de mii de lei.
“Pe strada Sf.Nicolae, tronsonul cuprins între I.H.Rădulescu și Dobrogei, au început lucrările pentru realizarea unui sistem de canalizare gravitațională, realizată în sistem unitar pentru preluarea apelor menajere și pluviale în lungime totala de de 188 m, care pornește de la prima gospodărie de pe aleea betonată din spatele Bisericii Sf.Nicolae până la intersecția cu str.Dobrogei, cu sens de curgere de la str I.H.Rădulescu la str.Dobrogei.
Se vor realiza pe această rețea 5 cămine de vizitare și pentru preluarea apelor uzate de la gospodării și agenți economici, 12 racorduri cu 12 cămine de racord în lungime totală de 73 m, precum și 8 guri de scurgere pentru preluarea apelor pluviale.
În noua rețea de canalizare se vor executa racorduri pentru toate gospodăriile și agenții economici care nu sunt racordați la sistemul de canalizare menajeră existent, racorduri ce se vor face până la limita de proprietate unde se va amplasa căminul de racord. Valoarea contractului este de 171.886 lei, inclusiv TVA (aproximativ 36.000 euro).” se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook Primăria Municipiului Călăraşi