Lansarea Programului privind creșterea eficienței energetice în clădiri publice

Lansarea Programului privind creșterea eficienței energetice în clădiri publice

Administrația Fondului pentru Mediu lansează sesiunea de înscriere în cadrul Programului privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice, în perioada 11 decembrie 2023, ora: 10.00 – 31 decembrie 2023, ora: 23.59 sau până la epuizarea bugetului.

Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice a clădirilor publice şi îmbunătăţirea calităţii mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, reducerea consumului anual de energie primară şi promovarea utilizării surselor regenerabile de energie.

„Am decis să finanțăm acest program cu scopul de a moderniza clădirile publice, prin finanţarea de activităţi/acţiuni specifice realizării de investiţii pentru creşterea performanţei energetice a acestora, de a reduce consumul anual de energie primară și nu în ultimul rând, de a diminua efectele poluării aerului asupra mediului şi a sănătăţii populaţiei”, a declarat președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Laurențiu Adrian Neculaescu.

Finanţarea programului se realizează din veniturile rezultate din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră încasate la Fondul pentru mediu, în limita creditelor de angajament şi bugetare prevăzute cu această destinaţie prin bugetul anual al Fondului pentru mediu.

Suma alocată programului este de 596.500.000 lei, iar înscrierea se face prin intermediul aplicației informatice, puse la dispoziție de AFM, în limita a 200% din bugetul alocat programului.

Finanţarea se acordă în procent de maximum 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiţie şi în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanţi. În cadrul unei sesiuni de finanţare, suma maximă care poate fi acordată unui solicitant, prin una sau mai multe cereri de finanţare, este:

a) 6.000.000 lei pentru comune cu o populaţie de până la 5.000 de locuitori inclusiv;

b) 12.000.000 lei pentru comune cu o populaţie de peste 5.001 locuitori;

c) 16.000.000 lei pentru oraşe și pentru solicitanții: cluburile sportive de drept public și COSR și unitățile publice centrale și/sau teritoriale;

d) 28.000.000 lei pentru consilii judeţene;

e) 28.000.000 lei pentru municipiul de rang 0;

f) 28.000.000 lei pentru municipii de rang I;

g) 20.000.000 lei pentru municipii de rang II;

h) 24.000.000 lei pentru subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti.

Categoriile de solicitanţi eligibili sunt:

a) unităţile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş, municipiu, judeţ;

b) subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti;

c) instituţiile publice din subordinea/în coordonarea autorităţilor deliberative ale administraţiei publice locale;

d) cluburile sportive de drept public și COSR, pentru baze sportive de drept public aflate în administrarea, concesiunea sau folosința acestora;

e) unitățile publice centrale și/sau teritoriale cu atribuţii specifice în domeniul:

1. apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, a proprietăţii publice şi private, asigurarea ordinii publice, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale;

2. protecţia civilă şi gestionarea situaţiilor de urgenţă; apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă a populaţiei şi bunurilor

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.