Drumul de acces în municipiul Călăraşi dinspre Piscicola va fi reabilitat şi modernizat însă va trebui să mai aşteptăm. Preşedintele CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă a dat joi asigurări că până la finele lunii ianuarie va fi obţinută autorizaţia de construire iar obiectivul „Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere a drumului judeţean 306A în vederea asigurării accesului în municipiul Călăraşi” va fi gata până la terminarea mandatului. „Ni s-a returnat documentaţia de la Primărie. Miercuri împreună cu o echipă din Consiliu am fost la Primărie iar de acolo la Inspectoratul de Stat în Construcţii. S-a găsit şi soluţia în sensul în care cel care a întocmit PUG-ul să vină cu o completare ca să putem obţine autorizaţia de construire. Sper ca până la finalul lunii ianuarie să avem autorizaţia iar până la terminarea mandatului să finalizăm şi lucrările” a spus Iliuţă.
Refacerea drumului de acces în municipiu, cunoscut şi sub numele de „drum uzinal” a făcut obiectul unei dispute între conducerile Primăriei şi Consiliului Judeţean, primii depunând la Parchet şi o plângere penală pentru nerespectarea prevederilor legale în vigoare.
În august 2019, Primăria a izbutit să se facă de râs notificând Consilul Judeţean că a dispus neemiterea autorizaţiei de construire după un control al Inspectoratului de Stat în Construcţii – Inspectoratul Regional în Construcţii Sud Muntenia care a constatat că Certificatul de urbanism conţinea date incomplete.