Liderul Consiliului Județean, Vasile Iliuță a declarat joi că a inițiat un dialog cu primarul municipiului Oltenița, Costinel Milescu, pe 2 teme care vizează dezvoltarea infrastructurii rutiere. E vorba de înființarea “drumului verde dig Oltenița-Călărași” care face subiectul obiectivului de investiții – “Dezvoltare sistem de transport ecologic pentru creșterea mobilității și încurajarea mijloacelor de transport nepoluante și respectiv reabilitarea variantei municipiului Oltenița, în cadrul unui parteneriat similar celui încheiat deja cu Primăria Municipiului Călărași care vizează reabilitarea str. Variantei Nord.
“Am avut o întâlnire cu primarul municipiului Oltenița, dl Milescu și am decis să continuăm demersurile pentru “drumul verde” de la Călărași la Oltenița, pe dig, în parteneriat cu Apele Române, să putem realiza un drum de acces cu mașinile electrice și bicicletele. Să legăm cele două municipii cu un drum ocolitor.”, a spus Iliuță care a continuat “Am mai discutat și despre un parteneriat ca să reabilităm drumul de acces ca Variantă care pleacă de la DN4, intrarea în municipiul Oltenița și ajunge în Port. Un parteneriat precum cel încheiat cu Primăria Municipiului Călărași ca să finanțăm această situație care s-a ivit. Fiind pe teritoriul administrativ al municipiului Oltenița, obligația revine municipalității să-l repare, să-l mențină în funcțiune. Consiliul Județean va interveni asigurând sumele necesare reabilitării în cadrul acestui parteneriat.”