Proiectul "Îmbunătățirea siguranței navigabilității în zona transfrontalieră", depus prin Programul Interreg, a fost aprobat spre finanțare.
La Călărași, urmează a se amenaja o zonă de promenadă cu alei pietonale, un ponton de acces, construcție gară fluvială, achiziționarea unei ambarcațiuni pentru transport pasageri cu o capacitate de 20-40 de persoane, amplasarea unui număr de 30 de balize de-a lungul brațului Borcea care vor semnaliza șenalul navigabil.
Consiliul Județean Călărași este lider de proiect, partenere fiind municipalitatea Călărași și cea din Silistra (Bulgaria)
„Este o reușită a echipei Direcției de Dezvoltare din cadrul Consiliului Județean Călărași, pentru care le mulțumesc în mod special consilierului Valentina Vasile pentru munca susținută și tânărului arhitect Adrian Mișaca, pentru viziunea modernă. Mulțumesc, de asemenea, pentru încredere prietenilor, dar și neprietenilor, datorită cărora mi-am descoperit cel mai înalt nivel al ambiției. Ne respectăm promisiunile!” este mesajul transmis pe pagina personală de facebook de directorul Direcţiei Dezvoltare din cadrul Consiliului Judeţean Călăraşi, Eduard Grama.