Consiliul Judeţean Călăraşi, acord de parteneriat pentru proiectul „Curăţăm România”

Consiliul Judeţean Călăraşi, acord de parteneriat pentru proiectul „Curăţăm România”

Consiliul Judeţean Călăraşi se înscrie în „Programul privind ecologizarea zonelor afectate de deşeuri – Curăţăm România”, lansat de Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor prin Administraţia Fondului de Mediu pe 5 aprilie şi care se va derula până pe 6 iunie. În acest sens, consilierii judeţeni, convocaţi miercuri în şedinţă ordinară, au adoptat Hotărârea privind aprobarea Acordului de parteneriat între Județul Călărași, prin Consiliul Județean Călărași, Asociația Green Space Oltenița și Asociația pentru Dezvoltare Durabilă Dunărea de Jos Călărași pentru proiectul “Curățăm România” în cadrul Programului privind ecologizarea zonelor afectate de deşeuri.

Scopul Programului îl reprezintă finanţarea nerambursabilă, din Fondul pentru mediu, a proiectelor vizând ecologizarea zonelor afectate de poluarea cu deşeuri. Obiectul Programului îl reprezintă susţinerea financiară a activităţilor vizând colectarea deşeurilor, în vederea ecologizării zonelor afectate de poluare. Pentru îndeplinirea scopului Programului se va urmări colectarea deşeurilor astfel încât acestea să poată fi valorificate/reciclate conform legii.

Sunt eligibile proiectele care au ca scop ecologizarea zonelor afectate de poluarea cu deșeuri (plastic, metal, deșeuri de echipamente electrice și electronice, sticlă, hârtie, cartoane, lemn, cauciuc, materiale textile, baterii și acumulatori, anvelope), inclusiv a gospodăriilor, zonelor de protecţie din jurul lacurilor naturale, lacurilor de acumulare, cursurilor de apă, digurilor, canalelor, barajelor şi a altor lucrări hidrotehnice, câmpurilor, pădurilor, de pe raza teritorială a asociaţiei de dezvoltare intercomunitară, doar în condițiile în care cantitățile respective de deșeuri nu intră în responsabilitatea operatorilor licențiați/autorizați, conform contractelor încheiate de solicitant cu aceștia.

Pentru realizarea acestei activități, beneficiarii finanțării pot coopta voluntari din comunitățile locale, inclusiv din rândul instituțiilor publice, unităților de învățământ, operatorilor economici și/sau puși la dispoziție de ONG-uri; de asemenea, solicitanții pot încheia parteneriate cu entitățile menționate, în scopul facilitării activităților specifice.

Suma maximă care poate fi acordată de Administrația Fondului de Mediu pentru finanțarea unui proiect, cu condiția încadrării în bugetul Programului, se stabilește în funcție de numărul locuitorilor la nivelul Județului Călărași.

Județului Călărași îi revine, conform grilei din ghidul de finanțare, suma de 27.000 lei, cu o populație cuprinsă între 200.001 şi 400.000 locuitori.

Pentru desfășurarea activităților de ecologizare a zonelor afectate de poluarea cu deșeuri este necesară încheierea de parteneriate cu voluntari din comunitățile locale, inclusiv din rândul unităților de învățământ, puși la dispoziție de ONG-uri.

Astfel, se impune adoptarea unei hotărâri privind aprobarea Acordului de parteneriat între Județul Călărași, prin Consiliul Județean Călărași, Asociația Green Space Oltenița și Asociația pentru Dezvoltare Durabilă Dunărea de Jos Călărași pentru proiectul Curățăm România” în cadrul Programului privind ecologizarea zonelor afectate de deşeuri, aşa cum este prezentat în Anexa ce face parte integrantă din prezentul proiect de hotărâre.”, se arată în Referatul de aprobare.

Iniţiată de vicepreşedintele Mihăiţă Beştea, Hotărârea mai sus – menţionată a fost adoptată cu unanimitate de voturi.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.