Liga I Betano / Et. 19: FCSB – Viitorul, programat azi de la ora 20.00. Vezi programul zilei!

Liga I Betano / Et. 19: FCSB – Viitorul, programat azi de la ora 20.00. Vezi programul zilei!

Etapa a 19-a a ligii I Betano se va încheia astăzi când sunt programate nu mai puţin de 3 jocuri. Primul va începe la ora 17.30 şi se va disputa întrte Sepsi Sf. Gheorghe şi FC Botoşani.

Celelalte două sunt programate la ora 20.00. În Bănie, Craiova se va duela cu ultima clasată, FC Voluntari.

Amânată din cauza ceţii, partida FCSB – FC Viitorul va avea loc diseară, de la ora 20.00.

 

Luni, 10 decembrie

Ora 17.30 Sepsi OSK Sf. Gheorghe - FC Botoşani

Sepsi şi FC Botoşani s-au mai întâlnit de cinci ori pe prima scenă, de trei ori s-a impus gruparea moldavă, iar două jocuri s-au terminat la egalitate.

- Primul meci a avut loc pe 28 iulie 2017, FC Botoşani - Sepsi 5-1, goluri marcate de Andrei Miron, Laurenţiu Buş - dublă, Mihai Roman I, Levente Fulop, respectiv Patrick Petre.

- În returul sezonului regulat 2017-2018, pe 30 octombrie 2017, trupa antrenată la vremea respectivă de Costel Enache a câştigat cu 2-0, graţie reuşitelor lui Laurenţiu Buş (minutul 45+1, din penalty) şi Mihai Bordeianu (minutul 55). Meciul s-a jucat pe arena Tineretului din Braşov.

- Întâiul rezultat de egalitate s-a consemnat pe 23 aprilie 2018, FC Botoşani - Sepsi OSK 2-2 (Plămadă, Tincu / Petrovikj, Simonovski).

- Ultimul meci cu Sepsi în postura de gazdă: 27 mai 2018, Sepsi OSK - FC Botoşani 0-1, gol înscris de argentinianul Rodriguez (din penalty), aflat la prima reuşită în Liga 1.

- Cea mai recentă confruntare directă: 27 august 2018, FC Botoşani - Sepsi OSK 0-0.

Eugen Neagoe vs Liviu Ciobotariu: duel în premieră.

Eugen Neagoe vs FC Botoşani: 6 jocuri - 3 victorii - două remize - o înfrângere.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: Sepsi OSK - 26 ani; FC Botoşani - 24 ani şi 7 luni.

 

Ora 20.00 U Craiova - FC Voluntari

U Craiova vs FC Voluntari în Liga 1: 9 jocuri - 7 succese U Craiova - o remiză - o victorie FC Voluntari.

- Prima dispută a avut loc pe 28 august 2015, FC Voluntari - U Craiova 1-2. Băluţă a deschis scorul la finalul primului sfert din partea secundă, Voduţ a egalat din pasa lui Iorga, apoi Vătăjelu a stabilit rezultatul final ( minutul 87), după o acţiune personală.

- A urmat întâlnirea din 13 decembrie 2015, de pe Extensiv, încheiată cu victoria ilfovenilor, scor 2-1, marcatori Bancu, respectiv Adrian Bălan şi Daniel Pancu.

- Cea mai mare diferenţă de scor: 4 februarie 2017, U Craiova - FC Voluntari 5-0, goluri înscrise de Rocha, Bancu, Băluţă - dublă şi Ivan.

- Singurul rezultatul de egalitate s-a consemnat pe 22 septembrie 2017, U Craiova - FC Voluntari 1-1 (Alexandru Tudorie / Alexandru Băluţă).

- Cele mai multe goluri s-au marcat în ultima confruntare directă, pe 27 august 2018, FC Voluntari - U Craiova 1-5 (Laidouni / Bancu - triplă, Kelic, Mitriţă).

Partida va consemna şi un duel în premieră între cei doi antrenori italieni, Devis Mangia (54 meciuri în Liga 1) şi Cristiano Bergodi (96 meciuri în Liga 1).

Mediile de vârstă ale celor două loturi: U Craiova - 24 ani şi 8 luni; FC Voluntari - 26 ani şi 7 luni.

 

Ora 20.00 FCSB – FC Viitorul

FCSB vs Viitorul în Liga 1: 19 jocuri - 14 succese FCSB - două remize - 3 victorii Viitorul.

Palmares cu FCSB gazdă: 9 jocuri - 7 succese FCSB - o remiză - o victorie Viitorul.

- Prima partidă a avut loc pe 11 noiembrie 2012, la Constanţa, şi s-a încheiat cu 4-0 pentru FCSB, goluri Chipciu, Gardoş şi Rusescu dublă.

- Întâiul succes al dobrogenilor s-a consemnat pe 19 mai 2013, FCSB - Viitorul 2-5 (Nikolic, Rocha / Chiţu dublă, Dică, Larie, Nikolov). Acesta a fost şi meciul cu cele mai multe goluri marcate. Au urmat 10 jocuri consecutive câştigate de roş-albaştri.

- A doua victorie din contul Viitorului a venit după un meci fantastic făcut de trupa lui Gheorghe Hagi pe teren propriu, care s-a impus cu scorul de 3-1 (18 martie 2017). Cele patru reuşite au purtat semnătura lui Florinel Coman, Vad Morar, Carlo Casap, respectiv Denis Alibec.

- Prima remiză s-a înregistrat pe 24 aprilie 2017, FCSB - Viitorul 1-1 (Mihai Pintilii, respectiv George Ţucudean), punctul scos de vizitatori fiind decisiv în câştigarea campionatului de către fotbaliștii de la malul Mării Negre.

- Ultimul succes bifat de elevii lui Gheorghe Hagi: 9 septembrie 2017, Viitorul - FCSB 1-0, gol înscris de Eric de Oliveira.

- Cea mai recentă confruntare directă: 26 august 2018, Viitorul - FCSB 1-4 (Ionuţ Vînă / Fl. Coman, Dennis Man, Daniel Benzar, Raul Rusescu).

Ca de fiecare dată, partida va fi una specială pentru Gheorghe Hagi, cel care a cunoscut primele mari succese ca fotbalist în tricoul roş-albaştrilor, pentru care a evoluat din iarna lui 1986-1987 pînă în vara anului 1990. În tot acest timp, a cucerit de trei ori campionatul României, a jucat în Supercupa Europei din februarie 1987, când a şi marcat singurul gol al meciului cu Dinamo Kiev, apoi a ajuns în semifinala CCE 1987-1988 şi în finala ediţiei CCE 1988-1989. Evoluţiile remarcabile de la FCSB şi naţională i-au adus, după CM 1990, transferul la Real Madrid.

De asemenea, a antrenat gruparea bucureşteană în startul sezonului competiţional 2007-2008, când a şi izbutit calificarea în grupele UCL, „decarul” echipei fiind chiar actualul tehnician al bucureştenilor.

De partea cealaltă, Nicolae Dică are şi el un rol important în istoria dobrogenilor, pentru care a evoluat timp de trei sezoane, contribuind la promovarea acestora din ediția 2011-2012, dar şi la îndeplinirea obiectivelor pe prima scenă în ediţiile 2012-2013 şi 2013-2014.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: FCSB - 25 ani şi 9 luni; Viitorul - 22 ani şi 7 luni.

 

Sursa www.lpf.ro

 

Etapa a 19-a

Hermannstadt – Dinamo Bucureşti 1-1

Au marcat: Petrescu (32) / Hanca (10)

CFR Cluj – Gaz Metan Mediaș 2-2

Au marcat: Omrani (63, 88) / Fernandes (13), Ivanov (31)

Politehnica Iași – Dunărea Călărași 1-0

A marcat: Platini (33)

Astra Giurgiu – Concordia Chiajna 3-1

Au marcat: J. Begue (49), D. Alibec (76 – pen.), A. Llullaku (87) / Leca (73)

 

Luni, 10 decembrie

Ora 17.30 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC Botoșani

Ora 20.00 U Craiova – FC Voluntari

Ora 20.00 FCSB – FC Viitorul

 

Clasament

1. CFR Cluj              19  11   7   1   32-12   40

2. FCSB                   18 10   4   3   35-21    34

3. FC Viitorul           18 10   3   5   25-19    33

4. U Craiova            18   9   5   4    32-15   32

5. Gaz Metan           19   7   7   5   23-24    28

6. Sepsi OSK          18   7   6   5   23-18    27

7. Astra Giurgiu       19   7   6   6   23-18    27

8. Politehnica Iaşi   19   7   3   9    18-27   24

9. Hermannstadt     19   6   4   9   19-22    22

10. FC Botoşani      18   4   8   6    23-27  20

11. Dinamo              19   4   7   8   18-30   19

12. Dunărea             19   3   8   8   13-19   17

13. Concordia          19   4   5 10  13-28   17

14. FC Voluntari      18   2   5 11  17-34   11

 

foto sursa legalbet

 

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.