CASA Liga 1 | Echipa etapei a 24-a

CASA Liga 1 | Echipa etapei a 24-a

Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. Echipoa ideală va etapei a 24-a cuprinde 3 fotbaliști de la Astra Giurgiu, 2 de la CFR Cluj și câte unul de la Gaz Metan Mediaș, Academica Clinceni, FCSB, Universitatea Craiova și FC Argeș. Antrenorul rundei a fost desemnat Andrei Prepeliță, de la FC Argeș.

PORTAR

Alexandru Buzbuchi (27 de ani / Gaz Metan) - Deşi echipa sa a pierdut, a avut nu mai puţin de opt intervenţii decisive prin care i-a ţinut pe medieşeni în joc până spre final.

FUNDAŞI

Georgi Pashov (30 de ani / Academica) - A făcut un joc defensiv fără greşeli majore. El şi Vâlceanu au fost cei mai buni jucători de pe teren în meciul cu Sepsi OSK.

Luka Maric (33 de ani / FC Argeş) - Este un fundaş experimentat, iar asta se vede tot mai mult în evoluţiile defensivei argeşene.

Daniel Graovac (27 de ani / Astra) - A fost imbatabil în duelurile cu atacanţii adverşi. De remarcat colaborarea excelentă cu Valerică Găman, colegul său din centrul defensivei giurgiuvene.

Mario Camora (34 de ani / CFR Cluj) - A arătat şi în acest meci că este liderul capabil să-şi motiveze colegii, să-i facă să creadă în victorie. A ajuns la 289 de jocuri disputate în CASA Liga 1.

MIJLOCAŞI

Darius Olaru (22 de ani / FCSB) - Continuă evoluţiile solide în tricoul roş-albaştrilor, pentru care a înscris a patra oară în ediţia curentă.

Mihai Bordeianu (29 de ani / CFR Cluj) - A rămas acelaşi jucător care consumă multă energie pe durata unui meci. A dominat centrul terenului, unde a oprit construcţia adversarilor.

Alexandru Cicâldău (23 de ani / Universitatea Craiova) - Mutat pe un post mai ofensiv, a înscris pentru a opta oară în acest sezon, în care mai are în cont şi două pase decisive.

ATACANŢI

Valentin Gheorghe (24 de ani / Astra) - A marcat unul dintre cele mai frumoase goluri din această rundă, direct din lovitură liberă. A fost a șasea reuşită izbutită de giurgiuvean în ediţia curentă.

Albert Stahl (22 de ani / Astra) - Tânărul fotbalist giurgiuvean devine o prezenţă tot mai vizibilă pe teren. Contra lui Dinamo, Albert a marcat al treilea gol în sezonul actual.

Cristi Dumitru (19 ani / FC Argeş) - A avut o evoluţie formidabilă! A contribuit cu pasă decisivă la reuşita lui Malele şi a fost principalul pericol pentru poarta adversă.

ANTRENORUL ETAPEI

Andrei Prepeliţă (35 de ani / FC Argeş) - Alături de Mihai Ianovschi, a reuşit să schimbe total jocul echipei. Sub conducerea celor doi, piteştenii au ajuns la 11 meciuri fără înfrângere, egalând cele mai bune serii de invincibilitate din istoria argeşenilor, prima în ediția 1971-1972 şi a doua în sezonul 1997-1998.

NOTĂ Partida Viitorul Constanța - CSM Politehnica Iaşi va fi reprogramată.

Sursa www.lpf.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.