Liga 3 | Remiza din ploaie: Dunărea – Farul II 1-1!

Liga 3 | Remiza din ploaie: Dunărea – Farul II 1-1!

Ultimul meci al rundei a 13-a, în Seria 3, s-a jucat în această după-amiază la Călăraşi între Dunărea şi Farul II Constanţa. Şi s-a jucat pe un teren greu, îmbibat cu apă, pe o ploaie sîcîitoare care şi-a pus serios amprenta asupra evoluţiei celor două rivale.

Echlibrul s-a rupt în minutul 31 după ce fundaşul oaspeţilor Jeremy Corinus a înscris în proprie poartă cu un şut bine plasat de la peste 25 de metri, imposibil de parat de către Muşat. Dunărea a intrat la odihnă în avantaj care s-a topit în minutul 71. După ce V. Andrei a şutat, de la marginea careului mare, în bară şi de acolo s-a izbit de portar tot în bară, oaspeţii pornesc pe contraatac şi egalează prin R. Ion care a înscris din careu, cu toată opoziţia adversarilor.

Dunărea bifează a 5-a remiză stagională, ocupând în continuare locul 6 cu 17 puncte. Sâmbătă, echipa noastră va juca la Modelu cu Înainte iar o săptămână mai târziu în ultimul meci al anului, va întâlni la Călăraşi pe Agricola Borcea.

Dunărea Călăraşi – Farul II Constanţa 1-1 (1-0)

Au marcat: J. Corinus (31 – autogol) / R. Ion (71)

Dunărea: Irimiea - Ţenea, J. Nwankwo, R. Ivan, M. Lupu, Drăghici (75 Dobre) – G. Toma (58 Coleașă), S. Chirică, V. Andrei, M. Apostol – B. Kanda. Rezerve neutilizate: Șerban – E. Primaru, Sîrbu, Blidar, Mbei.

Antrenor: Gheorghe Mihali

Farul II: Mușat - Mboko (82 Răduța), Bîrzu (82 Duțu), Corinus, Aioanei - Calu (82 Banu), Costea, R. Ion - Vîlea, Băceanu (46 Dumitrache), Pelivan (86 Băsceanu). Rezerve neutilizate: Cimpoeșu - Cocot, Tronea.

Antrenori: Sorin Rădoi, Marius Axinciuc

Au arbitrat: Mihai Motan (Târgoviște) - Răzvan Tudor (Craiova), Daniela Constantinescu (Craiova).

Etapa 13 | Rezultate

CS Amara – FC Voluntari 2   3-1

Gloria Albeşti – Înainte Modelu 4-0

CS Afumaţi – Agricola Borcea 3-0

Gloria Băneasa – Recolta Gh. Doja 4-2

Dunărea Călărași – Farul II Constanța

Clasament

1. CS Afumați           13   10   0     3   35-11   30

2. Gloria Albești        13     8   1     4   43-21   25

3. Recolta Gh. Doja  13     6   3     4   33-25   21

4. Farul Constanța 2 13     5   6     2   16-15   21

5. Înainte Modelu      13     5   5     3   20-20   20

6. Dunărea Călărași  13     4   5     4   26-16   17

7. FC Voluntari 2       13     3   5     5   20-24   14

8. Gloria Băneasa     13     4   4     5   27-28   13

9. Agricola Borcea     13     3   0   10   16-38     9

10. CS Amara            13     2   1   10   10-48     7

Etapa 14

Vineri, 25 noiembrie, ora 14.00

Farul 2 Constanța – CS Amara

Sâmbătă, 26 noiembrie, ora 14.00

FC Voluntari 2 – Gloria Băneasa

Recolta Gh. Doja – CS Afumați

Agricola Borcea – Gloria Albești

Înainte Modelu – Dunărea Călărași

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.