Liga I Betano / Dan Alexa vs. Vasile Miriuţă: o victorie, o remiză şi o înfrângere!

Liga I Betano / Dan Alexa vs. Vasile Miriuţă: o victorie, o remiză şi o înfrângere!

Duminică, 25 noiembrie, de la ora 13.30 pe arena Ion Comşa din Călăraşi se va desfăşura duelul promovatelor în liga I Betano, Dunărea – FC Hermannstadt, partea a doua. În tur, la Tg. Mureş, scorul a fost egal, 1-1

Antrenorii celor două viitoare rivale se vor afla duminică pentru a 4-a oară faţă în faţă, în această calitate. Bilanţul este echilibrat. Fiecare a obţinut câte o victorie, un meci încheindu-se nedecis.

Prima confruntare a avut loc pe 12 august 2015, în cadrul etapei a 6-a. Dan Alexa se afla pe banca lui Poli Timişoara iar Miriuţă pregătea pe ASA. În jocul de la Tg. Mureş, scorul a fost alb, 0-0

Pe 7 septembrie 2016 în sferturile de finală ale Cupei Ligii, CFR Cluj, cu Miriuţă pe bancă a fost învinsă la penalty-uri de ASA Tg. Mureş, pregătită de Dan Alexa. Scorul a fost egal, 1-1, la finele timpului regulamentar, mureşenii impunându-se la loteria penalty-urilor, scor final 5-6.

În fine, cea de-a 3-a dispută s-a derulat pe 30 septembrie 2016, de data asta în campionat. La Tg. Mureş, ASA a cedat în faţa CFR-ului cu 1-3.

Vasile Miriuţă este antrenorul lui Hermannstadt din 9 octombrie 2018. Cu el pe bancă, sibienii au disputat 4 jocuri obţinând 2 victorii (ambele în deplasare cu Poli Iaşi şi Sepsi), o remiză (acasă cu FC Botoşani) şi o înfrângere (acasă, cu Astra Giurgiu).

Născut la Baia Mare pe 19 septembrie 1968, Vasile Miriuţă a mai antrenat pe Ceahlăul Piatra Neamţ, CFR Cluj, Gyor ETO FC, ASA Tg. Mureş, Cottbus, din nou CFR Cluj şi Dinamo Bucureşti. Fost jucător al echipelor FC Maramureş, Dinamo, Gloria Bistriţa, Gyor ETO FC, Bourges Football, Videoton, Ferencvaros, Ujpest FC, Cottbus, Duisburg şi Honved Budapesta, Miriuţă a adunat şi 9 selecţii în reprezentativa Ungariei.

 

Confruntări Dan Alexa vs. Vasile Miriuţă

12.08.2015 ASA Tg. Mureş – Poli Timişoara 0-1 (etapa a 6-a)

07.09.2016 CFR Cluj – ASA Tg. Mureş 5-6 (sferturi Cupa Ligii)

30.09.2016 ASA Tg. Mureş – CFR Cluj 1-3 (etapa a 11-a)

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.