Sâmbătă, președintele PSD, Viorica Dăncilă, s-a aflat la Călăraşi unde s-a întâlnit cu membrii Comitetului Executiv al organizaţiei judeţene PSD Călărași.
Premierul României a fost însoțit de președintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici, și secretarul general al partidului, Mihai Fifor.
Pe ordinea de zi a ședinței Comitetului Executiv s-au aflat subiecte importante pentru social-democrația călărășeană. Astfel, a fost prezentată o analiză obiectivă a rezultatelor de la alegerile europarlamentare, unde PSD Călărași a obținut un rezultat bun, peste media națională a partidului, Dăncilă felicitând liderii organizației județene.
Președintele PSD Călărași, Iulian Iacomi, a prezentat un calendar al activităților politice din perioada imediat următoare care să se integreze în strategia de campanie pentru alegerile prezidențiale și a desemnat echipele responsabile pentru alegerile din toamnă, inclusiv cele care urmează să se ocupe de comunicare și de comunicarea online.
”Ne onorează faptul că președintele PSD, doamna premier, Viorica Dăncilă, a participat la întrunirea Comitetului Executiv al organizației noastre, mai ales că acest lucru s-a întâmplat la scurt timp după Congresul PSD în cadrul căreia a fost ales noul președinte. Este încă o dovadă a faptului că organizația noastră județeană este una apreciată la nivel național, ceea ce ne bucură, dar ne și responsabilizează în același timp.
PSD Călărași a obținut un rezultat bun la alegerile europarlamentare. Deși avem doar 17 primari, am câștigat alegerile în 22 de localități, ceea ce vorbește de la sine despre potențialul organizației noastre județene în perspectiva alegerilor prezidențiale, dar și a celor parlamentare și locale de anul viitor. Cu siguranță, mai sunt multe de făcut, dar suntem hotărâți să creștem în preferințele electoratului călărășean și să reușim să redevenim cea mai puternică organizație politică din județ, așa cum am fost odată. Avem toate atu-urile să obținem acest lucru și suntem convinși că strategia electorală pe care o vom pune în practică va fi una care ne va aduce rezultatele pe care cu toții ni le dorim”, a declarat Iulian Iacomi la încheierea lucrărilor Comitetului Executiv al PSD Călărași.
Vizita premierului la Călăraşi face parte dintr-o serie de astfel de deplasări pe care noul președinte al PSD le va face în județe pentru a discuta cu membrii organizațiilor județene în perspectiva alegerilor prezidențiale din toamna acestui an.
Pe data de 3 august, în cadrul Congresului PSD, va avea loc desemnarea candidatului partidului pentru alegerile prezidențiale.
Sursa Facebook PSD Călăraşi