N. Cionoiu: Avem aceleași priorități legislative

N. Cionoiu: Avem aceleași priorități legislative

Senatul şi Camera Deputaţilor au început, joi, prima sesiune parlamentară ordinară a anului şi penultima a legislaturii.

Cu acest prilej, senatorul PSD de Călărași, Nicușor Cionoiu a transmis și un mesaj pe o rețea de socializare subliniind că PSD are o echipă puternică și unită capabilă să concretizeze toate obiectivele stabilite.

“Începutul unei noi sesiuni este un bun prilej pentru a concretiza noi proiecte și priorități parlamentare. Începem un an greu, plin de provocări, însă știm că împreună putem reuși.

Partidul Social Democrat are o echipă unită și puternică, iar alături de voi putem face din România un loc mai bun pentru noi toți. Avem aceleași priorități legislative și împreună putem aborda cele mai bune soluții pentru dezvoltarea economică și socială a țării.

Rămân o prioritate măsurile ce au ca scop protecția persoanelor cu venituri reduse, persoanelor cu dizabilități, pensionarilor, salariaților, copiilor, dar și sprijinirea mediului de afaceri. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, fost mesajul parlamentarului călărășean postat pe pagina personală de Facebook.

Printre priorităţile sesiunii parlamentare se află proiecte necesare pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR pentru ca România să poată înainta cererile de plată pentru a primi fondurile europene alocate.

Social-democraţii au anunţat că în noua sesiune parlamentară una dintre priorităţi este combaterea consumului şi traficului de droguri.

"Au rămas trei sau patru priorităţi majore în acest moment, promisiuni unele dintre ele, şi cu Legea offshore-ului eolian, cu combaterea drogurilor, cu modificarea legislativă. O să vină şi ministrul Justiţiei şi ministrul de Interne cu o modificare în Guvern. Mai sunt şi iniţiative parlamentare. Cu celebrele 'păcănele', aşa cum am promis, vom merge până la capăt - nicio localitate sub 15.000 de locuitori nu va mai avea niciun aparat de 'păcănele' în viitor. Şi, nu în ultimul rând, cu plafonarea la creditele oferite de IFN-uri", a informat premierul Marcel Ciolacu, la finalul şedinţei conducerii PSD cu parlamentarii partidului.

Dacă partidele din coaliţie, PNL şi PSD, vor cădea de acord pentru comasarea unora dintre alegerile care vor avea loc în acest an, este de aşteptat ca agenda Parlamentului să cuprindă şi modificarea legislaţiei din acest domeniu, respectiv a Codului administrativ.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.