M. Dulce, despre alegerea viitorului viceprimar: Vom susţine propunerea noastră şi atât!

M. Dulce, despre alegerea viitorului viceprimar: Vom susţine propunerea noastră şi atât!

După ce Dragoş Coman a decis să intre în echipa guvernamentală a lui Ludovic Orban acceptând să devină secretar de stat în cadrul MTS, din 13 ianuarie unul din cele două posturi de viceprimar a devenit vacant, oferind prilejul partidelor prezente în Consiliul Local să iniţieze negocieri pentru ocuparea acestuia. Cel mai probabil, în proxima şedinţă ordinară de Consiliu va fi „promovat” şi Proiectul de hotărâre privind stabilirea celui de-al doilea viceprimar.

Liderul PSD, Marius Dulce a declarat că social – democraţii vor înainta o propunere, fără să precizeze şi despre cine este vorba. „Bineînţeles că o să avem o propunere. Am învăţar din greşelile trecutului. O să susţinem propunerea noastră şi atât!” a precizat Dulce care şi-a exprimat şi nedumerirea vizavi de opţiunea PNL care s-ar fi orientat spre o alianţă cu PDS, numele vehiculat fiind cel al lui Mircea Buzea. „Am înţeles că au epuizat toate „valorile” din interiorul partidului şi o spun cu regret întrucât am o părere bună despre toţi colegii din Consiliul Local. Dacă au ajuns la concluzia că nimeni nu mai poate să-i reprezinte, e fix problema lor. Despre zvonul privind nominalizarea lui Mircea Buzea? Probabil că aşa va fi. Păi, dacă e omul primarului? Tot s-a folosit de dumnealui ca să-şi facă „joaca”. Din ce am înţeles, probabil că tot ce se intenţionează să se facă pe Aleea Dumbrava Minunată are legătură cu această propunere.” a conchis Dulce, şi el fost viceprimar al municipiului între 2012 şi 2016.