M. Beștea: Ne-am propus o campanie electorală care să se axeze în principal pe ceea ce ne dorim să facem

M. Beștea: Ne-am propus o campanie electorală care să se axeze în principal pe ceea ce ne dorim să facem

PSD și PNL se vor afla pe 9 iunie și în alianță dacă ne referim la alegerile europarlamentare dar și în competiție directă dacă vorbim de alegerile locale. Cel puțin la nivelul județului Călărași!

Întrebat în legătură cu această situație care va stârni până la urmă confuzie la nivelul electoratelor celor două partide, Mihăiță Beștea, candidatul susținut de social democrați pentru Primăria Oltenița în bătălia cu actualul edil, liberalul Costinel Milescu, a subliniat că împreună cu colegii săi va promova o campanie pozitivă bazată pe promovarea proiectelor și nu pe critici ori jigniri la adresa contracandidatului său.

“Colegii mei din organizație au maturitatea necesară... Și noi ne-am propus o campanie electorală în ceea ce privește alegerile locale să fie una în care să respecte anumite reguli de bun simț și care să se axeze în principal pe ceea ce ne dorim să facem. Pe proiectele pe care dorim să le implementăm la nivelul comunității din Oltenița. Și mai puțin pe nereușitele sau criticile aduse actualei guvernări din municipiul Oltenița.”, a declarat joi în cadrul unei conferințe de presă Beștea care a continuat “În ultima perioadă vin mulți oameni care vin către mine și-mi spun „Dom’le critică-l!” Și zic “Cu ce anume să-l critic?” “Păi, cu școala, cu asfaltul, cu gunoiul, cu spitalul...” Păi, zic “Le cunoști. De ce mai trebuie să le mai spun și eu? Eu vin și vă spun ce vreau să fac!” “Atunci, da, e ok!” Este până la urmă un alt mod de abordare. Oltenițenii cunosc... Se încearcă acum pe ultima sută de metri dar face o greșeală pe care eu n-o înțeleg. Sunt oltenițean și fără să se supere cineva dar Oltenița a avut asfalt, canalizare, condiții care nouă ni se par normale. Faptul că torni acum o bucată de trotuar cu asfalt nu mă încălzește cu nimic. Sunt lucruri absolut normale pe care noi am considerat că trebuie să le avem. Nu să fie o “mândrie” a actualului primar că lucrul ăsta se întâmplă.”

Vicepreședinte al CJ Călărași, Mihăiță Beștea va fi susținut de PSD pentru dobândirea mandatului de primar al celui de-al doilea municipiu al județului.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.