Călăraşi / S-a cam aşternut liniştea peste USR – PLUS!

Călăraşi / S-a cam aşternut liniştea peste USR – PLUS!

Da, într-adevăr, s-a cam aşternut liniştea peste USR – PLUS Călăraşi, în ultima vreme. Probabil, într-un viitor nu prea îndepărtat, se va aşterne şi...praful.

După „dezastrul” de la prezidenţiale, doi lideri locali au făcut un pas în lateral. Prezentat în vară ca fiind candidatul Alianţei 2020 pentru Primăria Călăraşi, Marius Petcu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al USR Călăraşi. Păcat, pentru că potrivit lui Barna, Petcu intenţiona să transforme Călăraşiul într-un „hub economic, agricol şi turistic”. Trist, aşa oraşul rămâne în continuare raiul gropilor şi al străzilor găurite.

Sursele noastre susţin că şi liderul PLUS Călăraşi, Răzvan Clondir s-ar fi retras, depunându-şi mandatul.

La Călăraşi, Alianţa a rămas pe umerii a două doamne despre care vom vorbi altădată. Conexiunile lor cu PNL şi PSD sunt chiar „sulfuroase”.

După ce s-au aflat pe val în primăvară la europarlamentare când s-au clasat pe 3 la nivel de judeţ, USR şi PLUS şi-au cam luat-o în freză la prezidenţiale.

Altfel, în mai puţin de 6 luni, la nivel de judeţ simpatia călărăşenilor faţă de USR PLUS a cam luat-o la vale. O tendinţă care se regăseşte şi la nivel urban.

Dacă la europarlamentare, Alianţa 2020 obţinea, pe judeţ, 14.507 voturi (13,66%), candidatul de la prezidenţiale, Dan Barna, a obţinut în primul tur doar 9.931 de voturi. Un minus de 4.576 de voturi care nu-i puţin lucru. Probabil că dezvăluirile lui Rise Project l-au transformat pe Barna din învingător în looser.

În municipiul Călăraşi, pierderea e de 1.596 de voturi iar în Olteniţa de 589 de voturi. Şi în oraşele Fundulea, Budeşti şi Lehliu Gară, pierderile sunt evidente.

Rezultatele nu mint şi reflectă o realitate care nu mai roză ca-n primăvară. În faţă se profilează alte două tipuri de alegeri, locale şi parlamentare, care au început să dea bătăi de cap pluseriştilor. Ca sp fii competitot la locale, nu poţi să stai doar pe Facebook ci să cobori şi-n „iarbă” ca să identifici nu doar simpli candidaţi capabili să se bată cu PNL şi PSD ci şi câştigători. Greu al naibii!

USR PLUS / Rezultate obţinute la alegerile europarlamentare

Judeţ: 14.507 voturi; 13,66%

Călăraşi: 5.363 voturi: 20,72%

Olteniţa: 1.570 voturi: 18,22%

Fundulea: 447 voturi: 14,39%

Budeşti: 132 voturi: 5,88%

Lehliu Gară: 447 voturi: 12,57%

USR PLUS / Rezultate obţinute la alegerile prezidenţiale T1

Judeţ: 9.931 voturi: 9,31%

Călăraşi: 3.767 voturi: 13,79%

Olteniţa: 981 voturi: 10,55%

Fundulea: 249 voturi: 9,19%

Budeşti: 75 voturi: 3,19%

Lehliu Gară: 351 voturi: 4,72%

 

sursa foto www.atitudineadincalarasi.ro