Programul TEZAUR continuă şi în luna noiembrie

Programul TEZAUR continuă şi în luna noiembrie

Românii pot subscrie începând de marţi, 17 noiembrie 2020, pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populaţiei în cadrul Programului Tezaur, cu maturităţi de 1, 2 şi 3 ani. Perioada de subscriere se va încheia pe data de 14 decembrie 2020. Aceste emisiuni reprezintă o alternativă de economisire avantajoasă pentru români, având în vedere că veniturile provenind din dobânzi sunt neimpozabile.

Rata dobânzii este de 3,5% - 1 an, 3,75% - 2 ani, 4,00% - 3 ani, fără plafon individual de subscriere.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:
- de la unităţile Trezoreriei Statului în perioada 17 noiembrie - 11 decembrie 2020;
- de la unităţile C.N. Poşta Română în perioada 17 noiembrie - 10 decembrie 2020 în mediul urban şi în perioada 17 noiembrie - 12 decembrie 2020 în mediul rural.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri doar în perioada de subscriere.
Titlurile de stat sunt în formă dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans.

În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea.

Prospectul de emisiune şi orice eventuale modificări ale acestuia se publică pe: http://www.mfinante.ro, www.datoriepublica.mfinante.gov.ro, https://www.comunicatii.gov.ro,https://www.posta-romana.ro

Biroul de presă

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.