V. Ivanciu: Pentru investiţii, suma alocată din bugetul local va fi cuprinsă între 10 şi 12 milioane de lei

V. Ivanciu: Pentru investiţii, suma alocată din bugetul local va fi cuprinsă între 10 şi 12 milioane de lei

Viceprimarul municipiului Călăraşi, Viorel Ivanciu a declarat că în această perioadă se lucrează la elaborarea proiectului de buget pe anul care tocmai a început susţinând că pentru investiţii, suma ce va fi alocată de la bugetul local va fi cuprinsă între 10 şi 12 milioane de lei. De asemnea, Ivanciu a mai adăugat că în noul buget va fi inclusă şi suma provenind din cel de-al doilea împrumut, în valoare de 420 de miliarde de lei vechi, pe care Primăria speră să-l contracteze prin intermediul Ministerului de Finanţe. „Faţă de anul trecut, suma ce va fi alocată investiţiilor în 2019, fără să avem o discuţie finală, nu va fi cu mult mai mare. În proiectul de buget pe care încercăm să-l definitivăm în perioada asta sunt prinse mai multe lucrări care vor avea o dublă sursă de finanţare: din bugetul local şi din unul dintre împrumuturi, unul deja aprobat, unul pe cale de a fi rezolvat sau din alte fonduri pe care le vom obţine din diferite surse. Ce înseamnă lucrul ăsta? Înseamnă că dacă o să încep să fac un obiectiv, vom prinde documentaţia tehnică şi pe urmă proiectul tehnic plus execuţia acelei lucrări. Îl vom face multianual, în funcţie de banii pe care o să-i primim de la bugetul local, din diferite surse sau împrumut. Vom avansa cu lucrarea respectivă mai mult sau mai puţin. Ele vor fi demarate pentru ca atunci când lucrurile astea se vor rezolva, celelalte probleme pregătitoare, care după cum ştiţi durează foarte mult, să fie deja depăşite indiferent cine se va afla la cârma primăriei. Astea sunt nişte etape care dacă erau făcute, era foarte bine. Acum nu ne rămâne decât să învăţăm din trecut.” a declarat pentru www.arenamedia.ro Ivanciu care a continuat „Anumite obiective de anvergură, gen Piaţă, gen Bazar, str. Griviţa vor fi terminate din primul împrumut. Dacă vorbim de alte obiective gen Cimitirul nou, Piaţa Big, străzile Plevna, Viitor, Rahova, sigur că e nevoie de alte finanţări dar noi începem cu SF-urie, cu PT-urile şi vom prinde o sumă cât ne permite bugetul şi la „execuţie” pentru a face toate demersurile care durează foarte mult. Unele sunt deja în derulare. Am procedat în maniera asta până acum, am aprobat indicatorii tehnico-economici încă de la sfârşitul anului trecut tocmai în ideea ca în această iarnă să avem timp să lucrăm şi să depăşim anumite faze. Dacă aţi observat, de obicei, în administraţia locală lucrurile încep undeva la 1 martie, 1 aprilie, procedurile se desfăşoară în septembrie-octombrie iar execuţia începe în noiembrie. Noi am încercat să schimbăm lucrurile astea, să începem cu un an înainte anumite proceduri. Să lucrăm la documentaţii pentru că la altceva nu prea putem în perioada asta în aşa fel încât atunci când iese iarba să putem să mişcăm lucrurile practic în execuţie.”

Pentru acest an, suma ce va fi alocată investiţiilor din impozitele şi taxele colectate de la cetăţeni se ridică la 12 milioane de lei. „Noi sperăm să facem cât mai multe lucrări în acest an. Suntem în schimb dependenţi (...), aş vrea să înţelegem cu toţii că din bugetul local suma pentru investiţii va fi de 10-12 milioane de lei. Ţinând cont de faptul că se duc foarte mulţi bani la învăţământ, 35-38% din buget, că tot cam atât se duce la asistenţa socială, mai rămâne un 10% şi pentru funcţionarea primăriei şi a serviciilor şi veţi vedea că doar 12-15% rămân şi pentru investiţii. Deci acesta este bugetul altfel nu poate fi conturat. Sunt cheltuieli care trebuie, obligatoriu, să se ducă în anumite zone. Rămâne ca variabilă o sumă relativ mică pentru investiţii. Pentru acest an ne-am propus să finalizăm Piaţa, Bazarul, să continuăm asfaltarea altor străzi din cartierul Mircea Vodă, să finalizăm Loturile 1 şi 2, mă refer la B-dul Cuza Vodă, străzile Ştirbei Vodă, Muşeţelului, să asfaltăm Griviţa, să începem lucrările pe străzile Plevna, Rahova şi Viitor care sunt într-o procedură. Lucrurile sunt ireversibile! Consider că ne.am făcut treaba în sensul pregătirii acestor lucruri, acum cu puţin noroc şi cu sprijinul consilierilor locali să putem obţine sumele necesare finalizării tuturor lucrărilor pe care ni le-am propus în beneficiul călărăşenilor.”

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.