M. Dulce: Bugetul va fi diminuat cu 20% dar asta nu ne sperie!

M. Dulce: Bugetul va fi diminuat cu 20% dar asta nu ne sperie!

Într-un an care se anunță extrem de dificil din punct de vedere financiar pentru autoritățile locale și județene, primarul municipiului Călărași, Marius Dulce este optimist. Deși bugetul pe 2021 va fi mai mic cu 20% față de anul precedent, Dulce a creionat deja lista cu priorități, unele dintre ele urmând a se finaliza în cursul acestui an.

Domnule primar, care ar fi ultimele noutăți?

Marius Dulce: Sigur că avem noutăți. În ultimele zile am trecut la o altă etapă în sensul că am finalizat demolarea Bazarului și am dat ordinul de începere a lucrărilor acolo. Vreau să ne menținem în grafic și așa cum am mai afirmat, cel mai târziu în luna octombrie, comercianții să se mute în noul spațiu, să nu mai stea în frig. În egală și cetățenii să beneficieze de condiții civilizate.

De asemenea, am terminat licitația privind reabilitarea termică a Școlii Gimnaziale Tudor Vladimirescu și am dat Ordinul de începere.

Acum discutăm o modificare de proiect tehnic pe sursele de căldură, am găsit soluția și acest proiect va demara și vom fi în grafic ca să îl finalizăm până în 2023.

Cele două proiecte de reabilitare privind străzile Zefirului și Luceafărului?

Marius Dulce: Așa cum se vede lucrăm intens pentru că vrem să fim pregătiți atunci când ne vom apuca de strada București, astfel încât cetățenii să se deplaseze în condiții bune. E absolut necesar să finalizăm lucrările pe aceste două străzi. În plus, în funcție și de buget, avem în vedere și alte asemenea obiective. Depinde în mare măsură de felul cum se va derula bugetul până la jumătatea acestui an.

Ați pomenit de buget, în ce limite se încadrează?

Marius Dulce: Deocamdată lucrăm la el. După estimările noastre, va fi diminuat cu un procent de 20%, dar nu ne sperie. Vom încerca să facem lucruri serioase, durabile cu acest buget pe care-l vom avea. Încercăm să identificăm și alte surse de finanțare ca să ducem obiectivele începute la bun sfârșit.

Intenționați să dialogați cu liderii partidelor care compun Consiliul Local pe tema bugetului?

Marius Dulce: Cu siguranță! După ce creionăm bugetul, să vedem pe ce sume ne bazăm, ce vom primi pe sume defalcate de la Finanțe, din momentul acela o să mă întâlnesc cu reprezentanții partidelor pentru a vedea ce amendamente au și dumnealor. Până la urmă poate că nici noi nu avem chiar o imagine completă, poate că au văzut dumnealor ceva ce nouă ne-a scăpat. Prin urmare, e bine să-i consultăm și să adăugăm și aceste propuneri ale lor în buget.

Nu încape îndoială prioritate vor avea proiectele care au ajuns la maturitate și trebuie finalizate....

Marius Dulce: Lista de priorități cuprinde canalizarea din Cartierul Măgureni, în opinia mea prioritate zero, Piața Mare, Bazarul pe care trebuie să-l terminăm având în vedere și termenul scurt de 6 luni pe care-l avem la dispoziție pentru finalizare. Sunt străzile pe care le-am început, Luceafărului și Zefirului, strada Plevna, un alt obiectiv prioritar. Deci avem foarte mult de muncă. O să prindem în buget o sumă și pentru Bulevardul Republicii ca să decongestionăm traficul din zona Farfuria.

Un mesaj pentru călărășeni, acum în prag de primăvară....

Marius Dulce: Să aibă încredere că vom duce lucrurile asumate la capăt.

Cetățenii reclamă totuși faptul că prioritar pentru ei ar fi, în primul rând, străzile pe care locuiesc. Au apărut și o serie de nemulțumiri exprimate în spațiul virtual...

Marius Dulce: Am văzut și eu mesajele, dar, totuși, nu putem să facem, în câteva luni de zile, totul. Îi asigur că n-am uitat pe nimeni pe unde am trecut în campanie. Știu ce probleme sunt, caut soluții financiare pentru fiecare zonă în parte. Am credința că le vom identifica astfel încât împreună să “reclădim” orașul care ne e tuturor foarte drag!

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.