M. Dulce: Anul acesta trebuie să ne ducem pe o cotă de reciclabil de 60%. Din ce calcule avem, suntem undeva la 5%

M. Dulce: Anul acesta trebuie să ne ducem pe o cotă de reciclabil de 60%. Din ce calcule avem, suntem undeva la 5%

Primarul, Marius Dulce, a declarat săptămâna trecută într-o conferință de presă că Administraţia Fondului de Mediu a sancţionat Primăria Municipiului Călăraşi cu suma de 2 milioane de lei, reprezentând contribuţie stabilită suplimentar de plată ca urmare a neîndeplinirii obiectivului anual de reducere cu procentul aferent a cantităţilor de deşeuri eliminate prin depozitare din deşeurile municipale conform prevederilor OUG 196 / 2005, pentru perioada 2015-2019.

„Administraţia Fondului de Mediu ne-a sancţionat cu suma de 2 milioane de lei, pe anii 2015 – 2019. N-am plătit încă această sumă. Acum suntem la nivelul de discuții. Am întrebat de ce ne-au sancţionat pe 2015 pentru că atunci era altă legislație. La momentul 2015, noi puteam să constituim reciclabil prin pământul, betoanele şi deșeurile de piatră. Am demonstrat că prin pământul şi pietrele rezultate din excavări pe care le-am dus, am supraînălțat digul de la Măgureni. Am modificat cota ca să nu mai avem probleme acolo însă dânșii consideră că acestea nu fac obiectul contribuţiei, potrivit legislaţiei aferente în vigoare.”, a spus Dulce care a mai adăugat că deşi cota de reciclabil pe 2021 este de 60%, posibilităţile municipalităţii de colectare selectivă sunt estimate la 5%. „Anul acesta trebuie să ne ducem pe o cotă de reciclabil de 60%. La momentul acesta, din ce calcule avem, suntem undeva la 5%. Asta m-a determinat să fac un apel la populație astfel încât începem să gestionăm acest reciclabil. Altfel, o să plătim. Așa cum știți, deja plătim 80 lei/tonă de menajer, din luna mai o să plătim cu 120 lei / tonă în plus, asta înseamnă 200 lei / tonă de menajer. Şi atunci nu putem să atingem aceste cote.

Le-am spus celor de la AFM că deja suntem penalizați pe aceste sume pe care vi le spun însă dânșii au susţinut că asta este legislația. Au constatat că n-am îndeplinit cotele de reciclabil și drept urmare ne-au penalizat pe anii 2015, 2016, 2017, 2018, 2019 cu 2 milioane lei. Am făcut adresele, solicitând anularea raportului de inspecţie fiscală. Dacă nu vom avea câştig de cauză, o să plătim contribuţia stabilită suplimentar eşalonat.”, a continuat primarul municipiului Călăraşi.

În altă ordine de idei, Dulce a mai afirmat că în urma discuţiilor purtate cu ADI Ecomanagement Salubris, conducerea asociaţiei a solicitat mărirea tarifelor deşeurilor, propunere cu care Municipiul Călăraşi nu este de acord. „Săptămâna trecută a fost o discuție la ADI Ecomanagement Salubris. Am aflat că există o adresă prin care vor să mărească tarifele. Bineînțeles că nu vom fi de acord. Vom vedea cum vom putea să reciclăm acest gunoi. Avem în vedere să construim o platformă pentru a crea compost, ca tot ce înseamnă verde și biodegradabil să îl adunăm acolo. Să putem să îl descărcăm în reciclabilul care ne este impus.”, a conchis primarul Marius Dulce.