Frăsinet/ Mihăiţă Sandu: Reabilitarea infrastructurii rutiere, o prioritatea a acestui mandat

FrasinetPrimarul comunei Frăsinet, Mihăiţă Sandu a anunţat că unul din cele două proiecte depuse la Ministerul Dezvoltării, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală 2, a fost aprobat. E vorba de modernizarea unor drumuri din satele Frăsinet şi Frăsinetu de Jos, pe o lungime de 6,8 km.
Mihăiţă Sandu se află la primul său mandat de primar al localităţii Frăsinet. Nu s-a sacurs încă nici primul an însă o parte din obiectivele asumate în vara anului 2016 încep să se concretizeze. Printre acestea şi reabilitarea infrastructurii rutiere şi pietonale. Recent, domnia sa ne-a confirmat că unul din cele două proiecte depuse la Ministerul Dezvoltării, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală 2, a fost aprobat. „Ni s-a comunicat că în cel mai scurt timp vom semna proiectul. Investiţia vizează modernizarea de drumuri în comuna noastră. În acest sens am iniţiat încă din luna martie Hotărârea privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici şi a asigurării cofinanţării pentru obiectiveul de investiţii „Modernizare drumuri în comuna Frăsinet, judeţul Călăraşi. Lucrările se vor realiza în satele Frsinet şi Frăsinetu de Jos, urmând a fi modernizate drumuri pe o lungime totală de 6,857 km.” a declarat primarul Mihăiţă Sandu.
Potrivit proiectului, valoarea totală a investiţiei mai sus – menţionate este de 8.881.582 lei (TVA inclus), cofinanţarea asigurată din bugetul local fiind de 309.320 lei. „Va fi un mare câştig pentru comuna noastră. Prin modernizarea drumurilor se va asigura dezvoltarea activităţii economice şi va contribui la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi a standardelor de muncă. Cofinanţarea, asigurată din fonduri locale este de 309 mii lei, contractul fiind unul multianual.” a continuat primarul Mihăiţă Sandu.
Pentru 2017, investiţii estimate la circa 200 de mii
Pentru anul 2017, bugetul total al comunei este estimat la 28,8 miliarde lei vechi. „Din fonduri proprii vom finanţa cel puţin 4 obiective. Avem în vedere continuarea proiectului Alimentare cu apă, iniţiat în baza PNDL 1, suma ce va fi alocată fiind de 81 de mii de lei. Intenţionăm să construim o magazie, la Primărie, investiţia costându-ne vreo 70 de mii de lei. În acest an vom introduce sistemul de supraveghere video pentru care vom aloca de la buget suma de 25 de mii de lei. Pentru dotări echipamente tehnologice, am prins în buget suma de 20 de mii de lei. Suma totală aprobată pentru aceste 4 obiective este de circa 2 miliarde de lei vechi, din resurse proprii.” a declarat primarul Mihăiţă Sandu care a mai adăugat. „Pentru prima oară după foarte mulţi ani, cred că înainte de revoluţie, vom organiza Ziua Comunei Frăsinetr. Evenimentul se va desfăşura pe 16 septembrie şi sper să constituie un prilej de bucurie pentru cetăţenii comunei noastre.”
Doi consilieri au fost excluşi!
Încă de la preluarea mandatului de primar, Mihăiţă Sandu s-a izbit de opoziţia unor consilieri locali, membri PSD care au încercat de fiecare dată să pună contre activităţii Executivului. Recent, celor doi aleşi locali li s-a retras sprijinul politic fiind excluşi din Consiliul Local. „Din păcate, activitatea unor consilieri locali a lăsat de dorit. A fost imposibilă să mai pot colabora cu dumnealor deşi au fost colegii mei de partid. Am propus retragerea sprijinului politic iar conducerea judeţeană a acceptat propunerea mea. E vorba de domnii Dumitru Georgescu şi Ionel Iconaru care au fost excluşi din Consiliul Local. În locul lor vor fi domnii Doru Anghelescu, profesor de matematică şi Aurică Ioniţă, pensionar. Sper să avem o colaborare benefică pentru cetăţeni care au aşteptări din partea noastră. În ceea ce mă priveşte, voi căuta să finalizez până la terminarea mandatului tot ce am promis în urmă cu un an. E greu dar nu şi imposibil. Consilierii locali au menirea de a munci pentru comunitatea care i-a trimis aici să o reprezinte” a susţinut primarul Mihăiţă Sandu.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.