Ciocăneşti / Petre Pavel: Am dat ordinul de începere a lucrărilor la canalizare!

pavel 13 novPetre Pavel este primarul al cărui nume se confundă deja cu cel al comunei Ciocăneşti. În iunie, a ieşit din nou primul în competiţia pentru Primărie pentru că are proiecte, are investiţii, are experienţă.
În acest an au fost efectuate lucrări de modernizare a localităţii care vor continua şi în 2017. Recent a semnat ordinul de începere a lucrărilor la canalizare, pe o distanţă de 3 km. Singurul of major îl reprezintă acum imposibilitatea de a achita restanţele faţă de asistenţii personali şi cei ai persoanelor cu handicap. Din suma totală, primăria nu poate susţine decât un procent de 10%, diferenţa de 90% urmând să fie livrată din bugetul naţional. Primarul Petre Pavel speră ca situaţia să fie rezolvată în perioada imediat următoare.

Domnul primar Pavel, ne apropiem de finalul anului 2016. Cum au decurs lucrurile până acum?
Dacă o luăm din punct de vedere al bugetului care se compune din venituri poprii şi sume atrase, defalcate de la stat, a fost un buget bun. Anul acesta nu s-a mai ţinut cont de faptul că localităţile mici trebuiau primească de la bugetul naţional mai mult decât cele mari ca să le dezvolte. S-a făcut foarte bine, în raport de numărul de locuitori, de suprafaţa teritorială administrativă şi bineînţeles după asistenţa socială, după numărul de asistenţi personali. La ora actuală acest buget al asistenţilor personali, ai persoanelor cu handicap este insuficient, avem neachitate 3 luni. Dacă s-ar putea până la alegeri să ni se dea aceste sume ar fi bine, pentru că cei care sunt asistenţi personali gândesc că noi am avea banii şi nu-i dăm. Noi trebuie să achităm 10%, restul trebuie să-i dea statul din suma asta şi ei cred că noi nu vrem să le dăm.

Deci nu aveţi în momentul de faţă resursele necesare neputând să onoraţi aceste plăţi.
Nu putem iar populaţia înţelege mai greu, poate şi din cauza lipsei de informare. Noi le tot explicăm că banii aceştia trebuie să vină de la stat, prin Consiliul Judeţean acum. La început veneau banii prin Direcţia Financiară. Nu noi ţinem banii ăştia, nici nu am avea voie să-i ţinem mai mult sau să-i folosim în altă parte.
În rest ca să dezvolţi, să faci ceva în comună, un trotuar, un drum, o modernizare de instalaţie cu apă sau de alimentare cu apă trebuie să mai ai şi tu pentru anumite lucrări de modernizare sau ştiu eu ce probleme mai sunt, iluminat public ş.a.m.d.. Trebuie să încasezi şi tu pentru că degeaba îţi dă statul dacă tu nu ai şi încasări. Poţi să cheltui de la stat tot când ai veniturile.
Aceste venituri trebuie atrase, avem multe probleme cu amenzile care sunt în număr mare. Sunt foarte mulţi bani pe care nu putem să-i încasăm. Sunt multe persoane care nu au nimic, să faci sechestru? Pe ce să-i pui că nu are bunuri?
Le-am dat la probaţiuni la nivel de judecătorie să li se dea la locul de muncă şi am văzut că vin aici şi fac la locul de muncă. Vedeam altfel amenzile. Dacă nu plăteşti în termen cum se plătesc în general amenzile până la 2-3 luni, să faci în partea cealaltă dar probabil că sunt prea mulţi. Mai puţin muncă în folosul comunităţii ci în loc de 120 de zile să stai la puşcărie 6 zile că e suficient. Atunci nu va mai fi niciunul care să ia amendă şi să nu îl intereseze că nu are bunuri şi să nu plătească. Dar asta o face Legea.

Pentru 2017, ce proiecte aveţi şi care dintre ele urmează să fie finalizate?
Anul acesta s-a derulat proiectul pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) cu modernizarea a 5,7 km de drumuri, cu două straturi de asfalt pe o lăţime de 4 m. Din cauza constructorului care a câştigat licitaţia, care e într-o situaţie financiară precară, nu am putut finaliza lucrările anul acesta. El are contract până în anul 2017, luna iulie şi dacă termină va avea banii, dacă nu termină la timp nu va avea banii. Nu-i dau niciun avans şi cred eu că e corect pentru că nu ştiu dacă el nu va intra în insolvenţă şi atunci rămânem cu bani daţi. Deci în raport de ce face, banii sunt la Ministerul Dezvoltării, vine cu situaţiile de lucrări, le ducem şi primesc şi banii. Licitează multe firme sărace, care nu au resurse, nu i-am scos eu câştigători, i-a scos comisia pe care am şi plătit-o să nu am nicio problemă cu licitaţia dar ar trebui să se pună şi anumite condiţii. Nu preţul cel mai mic e cel mai corect. Să se vadă şi ce are firma aia, dacă are datorii ce rost mai are să mai vină la licitaţie. Bineînţeles că valoarea cea mai mică sau preţul cel mai mic înseamnă nu lucrarea cea mai proastă ci mai slabă.
Acum am dat ordinul de începere a lucrărilor la canalizare, pe 3 km. Proiectul care se derulează prin Agenţia Fondului de Mediu a început de 4-5 zile, este o lucrare ce se va întinde pe 2 ani, 2016-2017, 3 km reţea de canalizare şi staţie de epurare, proiect cu o valoare de 5 milioane de euro. După aceea vine extinderea. Ceea ce trebuie să facem noi, şi atunci aşa a fost Studiul de Fezabilitate şi aşa a trebuit să se facă şi proiectul, ca la fiecare gospodărie să fie verificată gura de prindere de la locuinţă la canalizare. Nu e în proiect, o să căutăm noi să cumpărăm şi acest flanşe care trebuie băgate acum pentru că mai târziu nu mai avem cum. Sunt nişte lipsuri în proiect.
Dar să sperăm că vom avea canalizare şi drumuri modernizate. Nu putem moderniza tot, noi avem 53 de km de drumuri dintre care sunt modernizaţi 14 km. E bine, sunt pietruite, dar o şosea care e pietruită se întreţine mai greu la 2 ani trebuie neapărat făcută întreţinerea, cea cu asfalt se spală şi e mult mai bine chiar dacă are numai un strat. Sunt pe o lăţime de 4 m plus 50 cu 50 acostamentele făcute din piatră şi e suficient.

Domnule primar, aţi fost mulţumit de activitatea parlamentarilor?
Da, a unora care ne-au ajutat cu canalizarea.

Ce aşteptări aveţi de la noii parlamentari?
Noii parlamentari să vină mai mult şi vadă ce se întâmplă aici. Nu să stea de vorbă cu mine ci să facem adunări şi atunci oamenii îşi pot spune părerile, unele bune altele mai puţin bune şi atunci să le ia pe cele bune şi să le ducă mai departe. Când în Parlament sunt unii majoritari care hotărăsc cum vor e mai greu. Ar trebui să se ţină cont şi de cei care sunt minoritari, mai puţini. De când mă ştiu eu cine e majoritar, ce s-a vrut aia s-a votat. Ar trebui să ţină cont şi de problemele cetăţenilor de la sate. Sunt anumite idei legate de agricultură, de creşterea animalelor. De fapt asta ar trebui să vină şi să spună un parlamentar, ce va face pentru cel care vinde lapte şi nu i-l cumpără nimeni, ce va face pentru cel care creşte oi şi nu-i cumpără nimeni lână. Carnea este cumpărată la un preţ mic dar cel puţin i-o ia, dar lâna şi laptele mai puţin. Chiar dacă s-ar uni în gospodării tot nu vine nimeni să le iar şi dacă le-ar lua, le-ar lua la un preţ foarte mic.

Sunteţi mulţumit de lista de candidaţi a PNL-ului?
Sunt mulţumit, nu e nicio problemă că nu facem noi lista.

Domnul Predoiu este un om foarte important, oricând poate să devină, nu doar ministru ci chiar prim-ministru.
Da, l-am şi auzit şi la Călăraşi şi aici, mi-a plăcut felul în care se exprimă. Nu mai discutăm de domnul Răducu Filipescu care este al nostru şi vreau neapărat să iasă senator. Şi ceilalţi bineînţeles împreună cu dânsul, cu doamna Raluca Surdu, cu domnul Liviu Tomoiagă. Ar fi bine să fie toţi 4 dar...

Ar fi ca pe vremea partidului unic...
Eu zic că este o echipă bună. Unii dintre ei au şi o experienţă în Parlament şi i-am rugat dacă vor ieşi să vină mai des pe la noi să facem adunări în cadrul cărora să fim informaţi. Să ştim ce legi sau ordonanţe vor apărea. Pentru că multe apar dar noi nu prea ştim nimic şi nici nu ţin cont de realitate că nu am fost noi majoritari. Ar trebui să se ţină dacă e o idee mai bună.
La fel şi la mine în Consiliu. Câteodată cred că ar fi aşa cum aş gândi eu dar de multe ori mă întorc pentru ceilalţi gândesc mai bine, şi consilierii opoziţiei şi ceilalţi. Dacă ei pun problema, şi se vede că tot ei votează, nu e nicio problemă, dar de multe ori au o propunere mai bună decât ai gândit-o tu. Tu o gândeşti în felul tău, ca Proiect de Hotărâre, dar nu poţi să fii sigur că va ieşi. Dar ascultându-i şi pe ei de multe ori iei ideea lor, că e mai bună decât a ta.

Sunteţi mulţumit de felul cum colaboraţi cu consilierii locali?
Da, nu e nicio problemă de când sunt aici din 2000 nu am avut niciodată probleme în Consiliul Local. Îi las să hotărască şi bugetul, nu trebuie să hotărăşti tu în locul lor, ei sunt cei care hotărăsc aici, ei sunt cei hotărăsc unde se duc banii pentru că ştiu necesităţile.
Noi nu avem o sumă prea mare de bani care să zicem noi că ne-ar mulţumi anual.
Avem parcuri despre care toată lumea zicea că nu sunt bune dar s-a dovedit în timp contrariul. Se duc acolo copiii, sunt şi întreţinute. Avem 3 parcuri, în total peste 3 hectare.
Am mai avut Poliţia de Frontieră care s-a terminat în 2015 şi acum căutăm să facem autorizarea fostei clădiri a acestei instituţii. Printr-un program pe POP, în sumă de peste 400 de mii de lei, s-a derulat programul „Amenajare clădire pentru agrement şi pescuit”. Pescarii care se duc la Dunăre pot veni vin şi dormi acolo. A fost reabilitată clădirea care altfel s-ar fi degradat. Sunt multe clădiri care ar fi trebuit date primăriilor. Fostele IAS-uri... la noi s-a distrus tot aici. Am văzut şi Ulmeniul, sub ochii noştri s-a demolat tot, 3-4 hoţi fac legea. Noi am avut 24 de grajduri care s-au demolat de tot, clădiri, birouri şi tot ce au avut acolo. S-au dat unor firme care ulterior au falimentat. Trebuiau date primăriilor şi aveam noi grijă de ele, le dădeam celor care au animale, vaci, oi şi pe perioada de iarnă puteau să le ţină acolo, se populau.
Avem 477 de hectare de islaz permanent şi 325 de islaz arabil pe care îl concesionăm.
Bineînţeles toate licitaţiile s-au făcut după legi, avem hectare care se plătesc şi cu 2500 lei/hectar la concesiune. Cine a dat cel mai mare preţ ăla a câştigat, şi de aici e un venit care la rândul lui intră tot în modernizarea pajiştilor.

La cât se ridică bugetul anual?
Cu şcolile, 39 de miliarde, impozitele şi taxele locale sunt în sumă de 19 miliarde lei vechi. Nu e un buget mare. Ceea ce vedeam eu la încasarea impozitului e terenul agricol. Ar fi bine cum se plăteşte la şcoli şi la biserici de către arendaşi să se plătească şi la cetăţeni impozitul prin societate sau prin PFA. Mulţi nu ştiu unde să plătească impozitul pe teren şi alergăm noi să le facem somaţii. Din moment ce iau subvenţia, să vină să plătească şi impozitul pe terenul agricol care la noi e de 47 de lei/ hectar.
Impozitul pe venit, acel 16%, este plătit de arendaş la stat. Era mai bine pentru noi să nu mai alergăm atât după fiecare ca să plătească ci să vină şi să plătească arendaşul şi pe teren. Ai la APIA 700 hectare, vii şi aici şi plăteşti. Ar fi bine şi pentru noi că am încasa şi tot pentru binele comunei. Oamenii care au terenurile tot din sat sunt dar sunt şi mulţi străini cu care avem probleme. Sunt din Bucureşti sau din alte oraşe şi uită să vină să plătească impozitul pe terenul agricol. Într-o astfel de situaţie şi proiectele noastre ar putea prinde mai repede contur.

Domnule primar, un mesaj locuitorilor din comuna Ciocăneşti?
În primul rând le urez multă sănătate. Împreună putem face lucrrurile să meargă mai bine, în direcţia dorită. Am încredere că putem duce împreună la bun sfârşit tot ce ne-am propus. În altă ordine de idei, îi invit pe toţi la vot, pe 11 decembrie, pentru a ne alege reprezentanţii în Parlament. Este o datorie civică şi sper să fie îndeplinită de cât mai mulţi dintre noi.
p cioc
        

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.