Marian Stoica, prefect, cu acte, în regulă!

Marian Stoica, prefect, cu acte, în regulă!

Cu o întârziere de o săptămână luni, 13 ianuarie au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 16 Hotărârea privind încetarea exercitării cu caracter temporar, în condiţiile legii, a funcţiei de prefect al judeţului Călăraşi, de către domnul George Iacob, respectiv Hotărârea privind exercitarea, cu caracter temporar, în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Călăraşi, de către domnul Stoica Marian, ambele aprobate în şedinţa de Guvern din 6 ianuarie.

Cu alte cuvinte începând de azi generalul de brigadă cu o stea (r) devine, cu acte în regulă, prefect al judeţului Călăraşi, înlocuindu-l pe George Iacob, în funcţie din 12 mai 2012.

Stoica şi-a început cariera de prefect la...Măgurele. Acolo unde la finalul lunii octombrie a susţinut un examen de încadrare în funcţia de consilier superior, intrând astfel în corpul funcţionarilor publici. Acolo n-a muncit decât o zi (vineri, 29 noiembrie) pentru că din 2 decembrie s-a transferat la Primăria Călăraşi iar din 10 decembrie a devenit salariatul Prefecturii.

Născut pe 26 octombrie 1963 în comuna Ulmu, judeţul Călăraşi, Marian Stoica a absolvit, în 1990, Şcoala Militară Superioară de Ofiţeri Activi a MAI, iar în 1993 a obţinut licenţa în drept la Academia de Poliţie „Al. I. Cuza” Bucureşti. Între 1998 şi 2002 a urmat cursuri postuniversitare în criminologie, respectiv management la Universitatea Bucureşti, iar în 2009 şi-a luat masterul în drept administrativ la Academia de poliţie. Din 1990 până în 2014 a lucrat numai la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Călăraşi, unde a ocupat succesiv funcţii de comandă, de la comandant de pluton şi de companie, până la locţiitor comandant unitate, ofiţer specialist stat major, şef de stat major şi împuternicit comandant unitate, pentru ca în perioada noiembrie 2001 – septembrie 2014 să fie inspector-şef al jandarmeriei călărăşene. Din septembrie 2014 până în februarie 2015 a fost împuternicit la conducerea Jandarmeriei Argeş, îndeplinind funcţia de inspector-şef.

Este căsătorit şi tată a doi copii.

Pe 1 decembrie 2016, cu prilejul Zilei Naţionale a României, preşedintele Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete prin care generali şi colonei din MApN, SPP, SRI şi MAI au fost avansaţi în grad. Printre ei s-a aflat şi Marian Stoica, la vremea respectivă inspector-şef al Jandarmeriei Argeş, care a fost avansat de la gradul de colonel la cel de general de brigadă cu o stea.

În data de 15 martie 2017, generalul de brigadă Marian Stoica a trecut în rezervă.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.