V. Iliuţă: Proiectul "Solaqua" ne oferă alternativa introducerii panourilor fotovoltaice pentru producerea de energie pentru sistemele de irigații

V. Iliuţă: Proiectul "Solaqua" ne oferă alternativa introducerii panourilor fotovoltaice pentru producerea de energie pentru sistemele de irigații

La sediul Consiliului Județean Călărași a fost organizată întâlnirea interimară în cadrul proiectului 'SolaQua", la care au participat reprezentanți din toate instituțiile partenere.

Lucrările sesiunii au fost moderate de profesorul Luis Navarte, de la Universitatea Politehnică din Madrid, coordonatorul de proiect din partea liderului: s-au făcut prezentări, s-au discutat activitățile implementate, stadiul acestora, programul viitor, rezultate obținute, toate acestea conform graficului de activități prevăzut în cadrul proiectului.

Proiectul "SolaQua" este derulat de Consiliul Județean Călărași în parteneriat cu 10 instituții și organizații din mediul academic, administrativ și privat din Spania, Portugalia, Italia, Franța și Maroc, având ca partener lider Universitatea Politehnică din Madrid, care deține o vastă experiență în proiectarea și dezvoltarea sistemelor de irigații care utilizează energia solară.

Proiectul beneficiază de finanțare europeană de 100% prin Programul de cercetare și inovare ORIZONT 2020, având ca obiectiv principal promovarea utilizării energiei solare în sistemele de irigații.

"Proiectul "Solaqua" ne oferă alternativa introducerii panourilor fotovoltaice pentru producerea de energie pentru sistemele de irigații, o soluție fiabilă cu costuri minime, mai ales că județul Călărași dispune de un important potențial solar", a declarat președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță.

Consiliul Județean Călărași răspunde de pachetul de activități privind comunicarea și diseminarea soluțiilor tehnice privind sistemele de irigare care utilizează energia fotovoltaică fiind implicat în traducerea, editarea, multiplicarea și transmiterea materialelor informative relevante elaborate în cadrul proiectului. De asemenea, s-a implicat în analiza cadrului legislativ privind funcționarea și dezvoltarea irigațiilor fotovoltaice, a participat cu materiale de informare și comunicare în iunie 2022 la Târgul expozițional AgriPlanta de la Fundulea, județul Călărași.

Sursa text şi foto Facebook Consiliul Judeţean Călăraşi

solaaqua2

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.