Consiliul Judeţean Călăraşi/ Port turistic de agrement pe braţul Borcea

edi gramaInvestiţia, realizată cu fonduri guvernamentale, este estimată la 5 milioane de euro şi se va întinde pe o suprafaţă de 2,5 hectare. Pânâ la finele lunii iulie va fi depus, la Ministerul Turismului, Studiul de Fezabilitate
Eduard Grama, director adjunct al Direcţiei Dezvoltare Regională şi Relaţii Externe din cadrul Consiliului Judeţean Călăraşi a anunţat recent că în această perioadă se pregăteşte documentaţia necesară pentru construirea unui Port turistic de agrement, cu fonduri guvernamentale, pe braţul Borcea. Investiţia este estimată la 5 milioane de euro şi se va întinde pe o suprafaţă de 2,5 hectare. „Am găsit aici la Consiliul Judeţean un proiect mamut Danubius Park, aflat în faza de iniţiere dar din păcate nefezabil. Valoarea lui era de 25 de milioane de euro, o sumă enormă. Iniţial cofinanţarea era de 2% însă prin modificarea legislaţiei, procentul a ajuns la 50%. Din acest proiect, după o analiză serioasă, am realizat că singura parte fezabilă ar fi Portul turistic de agrement. Am început discuţiile cu Ministerul Turismului, alegând ca modalitate de finanţare HG 120. Cei de la minister, ne-au întrebat ce documente avem şi dacă suntem proprietari pe acel teren. În acest sens prin intermediul Consiliului Local, am preluat în administrare acea suprafaţă. Concret, am preluat 100 de metri liniari la braţul Borcea” a declarat Eduard Grama care a continuat „Din calculele noastre, suprafaţa necesară construirii acelui port este de 2,5 hectare. Se va construi acolo şi o parcare de utilitate publică pentru zona ce urmează a se dezvolta ulterior. Vom avea utilităţi trase pentru cei care vor avea contracte încheiate pentru ambarcaţiuni, aceştia urmând a beneficia şi de o parcare separată. Estimăm ca acest port să „adăpostească” în jur de 250 – 260 de ambarcaţiuni. De asemenea, deţinătorii de ambarcaţiuni vor avea la dispoziţie şi două hale de întreţinere. Va fi şi o zonă de andocare a ambarcaţiunilor. Investiţia este estimată la 5 milioane de euro. În acest moment, conform legislaţiei, cofinanţarea este între 2 şi 50% însă noi vom merge pe varianta minimală.”
Reprezentanţii Consiliului Judeţean susţin că în perioada următoare va fi finalizat Studiul de Fezabilitate, toată documentaţia urmând a fi depusă până la finele lunii iulie. „Am încercat să obţinem finanţare şi pentru elaborarea SF-ului însă n-am obţinut bani decât pentru proiectare. Acum suntem la faza elaborării studiului. De fapt, va fi reviziuit cel cu Dabunius Park. Estimăm să depunem documentaţia la sfârşitul lunii iulie, cel târziu” a mai spus Eduard Grama.

Al doilea obiectivul: digul!
Autorităţile judeţene nu se vor opri aici. „Sf-ul de la proiectul Port turistic de agrement va fi folosit şi pentru proiectul depus pe transfrontalier la care Consiliul Judeţean este lider de proiect. Participă primăriile Silistra şi Călăraşi, urmând a se crea ruta Călăraşi – Silistra pentru ambarcaţiuni uşoare. Iniţem acest proiect tocmai pentru a realiza promenada care va face trecerea din Parcul Central la obiectivul port” susţine Eduard Grama care mai adaugă „Am demarat discuţii cu conducerile APDF, AJDJ, Ministerul Transporturilor care ne-au comunicat că braţul Borcea fiind unul secundar, nu prezintă interes ca să poată fi dragat. Şi atunci, crearea acestui obiectiv la Călăraşi ar obliga statul să asigure cale navigabilă până la Dunărea. Corespondenţă vom avea şi cu agenţii economici, Prefab şi Romply, care desfăşoară activităţi economice aici, pe braţul Borcea. Asta ar fi pentru Consiliul Judeţean prima etapă: portul şi digul. Într-o altă fază, pentru o suprafaţă de 5-6 hectare, căutăm împreună cu arhitecţii de la Univ. Ion Mincu, soluţii, viziuni pentru a crea un obiectiv de interes public. Avem în vedere crearea unui loc de joacă pentru copii, de spaţii verzi, alei pietonale, piste pentru biciclişti. Este spţiul situat între digul de la lacul Jirlău şi Podu 4. Toată zona va fi defrişată” a conchis Eduard Grama.