CJCC / La Vie En Rose: Spectacol – concert EMY DRĂGOI & GRANDE ORCHESTRA, 8 martie, ora 18.00

CJCC / La Vie En Rose: Spectacol – concert EMY DRĂGOI & GRANDE ORCHESTRA, 8 martie, ora 18.00

Ce se întâmplă când muzica din „Oraşul luminilor” se întâlneşte cu muzica din” Micul Paris”?

Un spectacol plin de energie, de culoare şi de pasiune, un spectacol care aduce alături, transmiţându-le apoi publicului, melodicitatea acordeonului, parfumul muzicii din celebrele cartiere pariziene şi autentice armonii folclorice româneşti reinterpretate.

Grande Orchestra şi Emy Drăgoi au pus bazele unei colaborări muzicale pline de fantezie şi de  originalitate, care va purta spectatorul de pe străzile din Paris, de pe podurile Senei, din micile bistrouri din Montparnasse până pe podul bucureştean Mogosoaia, celebrul Palat Regal si  cunoscutul pasaj Lipscani. Totul într-o atmosferă de sărbătoare, în stilul anilor 20-30’, în ritmurile unor genuri musicale - swing şi manouche - cu un farmec aparte, care au făcut şi continuă să facă istorie.

Un spectacol eveniment care aduce în faţa publicului artisti compleţi: Emy Drăgoi, Aylin Cadîr, Toni Grecu, Grande Orchestra şi corul ALL’S Choir.

Ipostaza în care artiştii se prezintă publicului poate  părea inedită, dar este pe deplin justificată de background-ul lor artistic. Puţini ştiu că actriţa Aylin Cadîr - un nume consacrat pe scena de teatru şi în filmografia românească, cu numeroase prezenţe la radio şi televiziune - are de fapt o pregătire muzicală solidă şi legături nu doar tangenţiale cu muzica.

Spectacolul va avea loc duminică, 8 martie, începând cu ora 18.00, la Sala Barbu Știrbei” a Centrului Judeţean de Cultură şi Creaţie Călăraşi.

afislavieenrose

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.