Handbal (F) / CS Danubius, rezultate bune şi chiar foarte bune în sezonul 2019 - 2020

Handbal (F) / CS Danubius, rezultate bune şi chiar foarte bune în sezonul 2019 - 2020

În sezonul competițional precedent, CS Danubius Călăraşi a participat în campionatele naționale organizate de Federația Română de Handbal cu trei echipe, una de senioare și două de junioare.

Senioarele au făcut parte din Seria B a Diviziei A, al doilea eșalon valoric, și au terminat, luând în calcul rezultatele de pe teren înainte de pandemie, pe locul al treilea. Echipele de junioare s-au clasat, la ambele grupe, pe locul al patrulea, poziţie ce a permis calificarea la Turneele semifinale, dar din păcate din pricina pandemiei care a generat sistarea activităților din majoritatea domeniilor, nu s-au mai disputat.

„A fost un sezon competițional încărcat cu multe deplasări și meciuri, dar am avut forța grupului de partea noastră, am format cu adevărat o familie și în consecinţă au apărut şi rezultatele bune, uneori chiar foarte bune, atât la senioare cât și la junioare.” a declarat antrenorul şi totodată „sufletul” acestui club, Cristian Gavrilă care a continuat „Motorul echipei de senioare a fost (foto 1) trioul Bianca Cristina Dospinescu – Oana Alexandra Bidaşcu – Mirela Vîlcu, lângă care aș vrea să adaug dintre fetele din valul de tineret (foto 2) pe Irina Maria Croitoru și de la junioare (foto 3) pe Anca Florina Gavrilă, iar dacă vă aducem în prim plan și faptul că dintre junioarele antrenate de Oana B. sunt sportive care au trezit interesul celor mai mari cluburi din ţară, înseamnă că există perspectivă pentru performanță la Călărași pentru acest sport minunat. (foto 4)”

foto 1

foto 2

foto 3

foto 4

Un rol important în desfăşurarea în bune condiţii a activităţii handbalistice l-au avut, cu precădere, autorităţile locale. „Nu ar fi fost posibil să ducem la capăt acest sezon competițional fără sprijinul autorităților locale și aici mă refer la Consiliul Local și Primăria municipiului Călărași care au susținut toate activitățile la cele trei grupe de vârstă, prin aprobarea contractelor de finanţare dar şi la Consiliul județean care a oferit kituri complete pentru 40 de sportive din cadrul clubului. Le mulţumim consilierilor locali și județeni pentru că au apreciat munca desfășurată în cadrul clubului nostru și au văzut dorința fetelor de a performa la sportul de echipă cu cele mai bune rezultate pe plan internațional. Mulţumirile noastre se îndreaptă şi către domnul primar Dan Drăgulin care de fiecare dată când i-a permis programul, a venit pentru a vedea și susține sportivele la meciurile disputate în localitate sau le-a primit pentru a le transmite cuvinte de apreciere a muncii depuse de acestea.(foto 5)” a mai spus Gavrilă care a continuat „Vreau totodată  să mulțumesc pe această cale tuturor celor care au fost alături de noi, persoane fizice sau juridice care au fost fie sponsori sau parteneri în diferite acțiuni ale clubului, alături de părinții celor mai mici membri ai clubului. Părinții au fost implicați 100%  la activitățile grupelor de babyhandbal, minihandbal și junioare 4, cu aceste grupe clubul a fost înscris în campionatul municipiului Bucuresti.”

foto 5

Antrenamentele au demarat!

„Uzina” CS Danubius s-a pus în mişcare pentru noul sezon. Şedinţele de pregătire au început cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară, obiectivul fiind obţinerea unor rezultate superioare atât la senioare cât şi la junioare. „Am început deja antrenamentele pentru sezonul următor și ne dorim ca rezultatele sa fie din ce în ce mai bune atât la senioare cât și la junioare. (foto 6). Pentru sezonul următor vom încerca să transferăm în locul sportivelor care au ales un alt drum în cariera lor, sportive cu o experiență cel puțin similară și ne dorim participarea la baraj dacă vom avea susținerea necesară.” a conchis Cristian Gavrilă.

foto 6

Pentru fetele care doresc să înveţe tainele handbalului, CS Danubius Călăraşi reprezintă o oportunitate ce trebuie luată în calcul. Detalii puteţi obţine pe www.cadanubius.wordpress.com, pe pagina de Facebook a clubului sau la nr de telefon: 0732065705.

cristigavrilagyor