Liga 3 | Dunărea și Înainte, în prologul rundei a 18-a

Liga 3 | Dunărea și Înainte, în prologul rundei a 18-a

Dunărea Călărași și Înainte Modelu vor deschide vineri, de la ora 15.00, balul etapei a 18-a, ultima sezonului regulat al L3.

La Călărași, echipa antrenată de Marius Păun (locul 2 cu 38 de puncte), va juca împotriva Gloriei Băneasa, ocupanta locului 6, cu 20 de puncte. Partida va fi arbitrată de trioul Adrian Diaconu (București) – Gabriel Răduță și Tiberiu Ionică (ambii din Ploiești). Observator de arbitri va fi giurgiuveanul Petrică Burcea iar delegat de joc, Alexandru Mușoiu (București).

În tur, pe 21 octombrie 2023, Gloria s-a impus, surprinzător, cu 3-2. În sezonul precedent, Dunărea și Gloria s-au întâlnit de 4 ori.

În cadrul sezonului regulat, în tur, la Băneasa, scorul a fost egal, 1-1. La Călărași, în retur, pe 18 martie, Dunărea a pierdut cu 1-2. În play-out, echipa noastră s-a impus în ambele dueluri: 1-0, la Călărași, pe 14 aprilie, respectiv 0-5 la Băneasa, pe 15 mai.

În august 2023. Gloria și Dunărea s-au aflat față în față și în Cupa României (turul 2), Dunărea câștigând cu 4-3!

Dunărea traversează momente foarte bune. Sâmbăta trecută, echipa noastră a câștigat fără probleme meciul de la Gh. Doja cu Recolta din campionat cu 5-1 iar marți, într-un amical de lux, la Călărași cu Farul lui Gică Hagi, galben-albaștrii s-au impus cu 4-3!

La Modelu, Înainte, locul 8 cu 16 puncte, va da piept cu LPS HD Clinceni (locul 4, cu 29 de puncte), echipă calificată în play-off.

Restul meciurilor vor avea loc sâmbătă, 23 martie de la ora 15.00.

Etapa 18

Vineri, 22 martie, ora 15.00

Dunărea Călărași – Gloria Băneasa

Înainte Modelu – LPS HD Clinceni

Sâmbătă, 23 martie, ora 15.00

Agricola Borcea – Recolta Gh. Doja

Axiopolis Cernavodă – FC Voluntari 2

CS Afumați – Progresul Fundulea

Clasament

1. CS Afumați              17   13   3     1   49-15   42

2. Dunărea Călărași    17   12   2     3   41-22   38

3. Agricola Borcea       17   10   3     4   36-23   33

4. LPS HD Clinceni      17    9   2     6   38-32    29

................................................................................

5. Recolta Gh. Doja      17     7   2     8   37-41   23

6. Gloria Băneasa         17     6   2     9   29-35   20

7. Axiopolis                    17     5   1   11   32-37   16

8. Înainte Modelu           17     5   1   11   23-34  16

9. Progresul Fundulea   17     4   3   10  10-35   15

10. FC Voluntari 2          17     2   5   10  20-41   11

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.