Futsal / I. Movileanu: Dedic acest trofeu tuturor suporterilor călărăşeni pentru că ne-au ajutat foarte mult

Futsal / I. Movileanu: Dedic acest trofeu tuturor suporterilor călărăşeni pentru că ne-au ajutat foarte mult

Ionuţ Movileanu a strălucit în cele două meciuri disputate în Final Four-ul Cupei României. A făcut o enormă risipă de efort, marcând şi golul al 3 lea în semifinala cu Autobergamo Deva, câştigată cu 5-2. Joi seară, Movi a “împărţit” autografe, s-a pozat cu suporterii promiţând că şi în campionat Dunărea va avea un cuvânt greu de spus.

 

Ionuţ, felicitări!

Mulţumim frumos!

Cum a fost?

Foarte frumos! Am avut un weekend excelent. Ne-am pregătit intens toată săptămâna pentru semifinală şi finala Cupei. Ne-am dorit foarte multă să câştigăm şi ne bucurăm că am reuşit să aducem şi să rămână Cupa la Călăraşi.

Ai tras de tine ca să revii în prim-plan.

Da, am tras foarte mult de mine. Am muncit aproape un an de zile. Am avut o mica recidivă dar îi mulţumesc lui Dumnezeu că am reuşit să revin şi să ajut echipa cât am putut.

Cum ţi s-au părut adversarii din Final Four?

Două echipe puternice care în clasament, în campionat, se află înaintea noastră şi sunt redutabili. Adică au venit şi ei şi şi-au dorit foarte mult să câştige această Cupă.

E primul trofeu pe care l-ai câştigat?

Da, e primul trofeu. Mă bucur că am reuşit să-l câştig cu Dunărea Călăraşi.

Să fie oare anul nostru? Să facem o surpriză şi în campionat?

Ne dorim. Ne dorim foarte mult dar avem meciuri foarte grele, trebuie să luptăm foarte mult. Acum, săptămâna asta vrem să ne revenim după acest weekend frumos, şi să nu ne accidentăm.

Cum ţi s-a părut publicul? Cum ţi s-a părut atmosfera?

Publicul, minunat! Dacă l-am avea aşa la fiecare meci parcă ne-ar duce din spate şi ne-ar ajuta. Chiar nu mă aşteptam. E prima oară când văd un asemenea public la Călăraşi, la echipa de futsal.

Cărui fapt se datorează acest succes? Pe cine să dăm “vina”?

Pe munca noastră, dorinţa şi ambiţia noastră.

Cui vrei să dedici acest trofeu?

Tuturor suporterilor călărăşeni pentru că ne-au ajutat foarte mult.

Uite că după 6 ani de investiţii, Dunărea a intrat deja în galeria echipelor bune ale futsalului românesc.

Da, dar ţin să menţionez că această echipă este înfiinţată de 6 luni de zile, noile acte. Şi a câştigat şi o Cupă în tot acest timp. Da, e minunat! E frumos!

Iată că se poate…

Se poate, da. Investiţii, dorinţă, muncă, determinare, grup frumos, grup unit şi s-a reuşit să aducem şi un trofeu la Călăraşi.

Luni mergem la Galaţi, ştiai?

Bineînţeles (zâmbeşte)! Un meci greu, i-am bătut aici, acasă cu siguranţă vor revanşa.

S-au putea să ne vedem cu ei poate şi în play-off.

Este posibil.

Asta dacă-i lăsăm noi să ne bată.

Nu neapărat, contează ce fac cei de la Miercurea Ciuc cu Odorheiul Secuiesc. Acolo e… Dacă va fi să câştige cei de la Miercurea Ciuc deja ştim că vom juca cu ei.

După Dunărea, care ar fi cea mai bună echipă din futsalul românesc?

Imperial Miercurea Ciuc, cu siguranţă. Au adus majoritatea jucătorilor care au fost la Timişoara şi au câştigat trofee acolo. Jucători foarte buni români care au fost pe la echipele naţionale şi care şi-au făcut treaba pe la toate echipele pe la care au fost şi cu siguranţă ei sunt cam cei mai puternici.

Apropo de echipa naţională Ionuţ, când te vedem acolo înapoi?

Nu ştiu, selecţionerul va decide asta. Vedem dacă mă va convoca.

Eşti acum în plenitudinea forţelor?

Da, pot să spun că sunt sănătos tun. Da.

Mulţumesc şi multă baftă în continuare!

ionutmovileanugrup

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.